Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cîmpeanu: Învăţământul dual, cea mai bună formă de organizare a învăţământului profesional

Facebook
Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că învăţământul dual este cea mai bună formă de organizare a învăţământului profesional, precizând că acesta trebuie să rămână o responsabilitate a statului, potrivit News.ro.

Sorin Cîmpeanu a fost prezent marţi, la evenimentul ”Professional Dual Summit”, organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

“Învăţământul dual este cea mai bună formă de organizare a învăţământului profesional, acolo unde nu există agent economic sau agentul economic dacă există nu vrea să intre în parteneriat cu şcoala, învăţământul profesional trebuie să rămână o responsabilitate statului. Din acest motiv domnul prim ministru a anunţat per total sumele alocate pentru învăţământul profesional şi învăţământ dual din PNRR. Sunt sume generoase care vor trebui să fie utilizate inteligent şi eficient”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Citește și: Elevii nu vor lungirea anului școlar. Ce spune despre asta ministrul Educației

El a explicat că învăţământul profesional dual va beneficia de investiţii în zece campusuri.

“Doar învăţământul profesional dual va beneficia de 338 de milioane de euro pentru investiţii în zece campusuri, condiţiile minime pentru a alcătui aceste consorţii vor fi de genul minimum patru entităţi, între care şcoală şi agent economic în primul rând, dar şi UAT-uri şi o universitate, cel puţin, în al doilea rând. Este vorba de nevoia de a asigura o schimbare de mentalitate, care să consolideze învăţământul dual, o schimbare de mentalitate care se va putea face doar atunci când vom avea rute diversificate şi deschise, deschise înseamnă că acei tineri care vin în învăţământul dual, să ştie că vor avea şansa pe modelul german, de exemplu, să îşi continue studiile în anumite domenii şi la nivel universitar. Sunt convins că în acest fel va fi un plus de atractivitate important”, a explicat ministrul Educaţiei.

Citește: Ministrul Educației, despre dificultatea subiectelor la BAC: 'Nu este corect să deconteze elevii toate neajunsurile acestei perioade de criză'

El a menţionat că aceste campusuri vor fi realizate în zone unde există agenţi economici interesaţi şi unde există universităţi şi resursa umană pregătită pentru învăţământul dual.

“Atunci când statul va investi 338 de milioane de euro în aceste campusuri (...) agenţii economici care deja până acum au fost dispuşi şi au facut-o să investească din propriile resurse pentru formarea unor angajaţi cu competenţe de care au nevoie, va fi mult mai interesat să se alăture într-o manieră mai profundă cel puţin în zona acestor campusuri, campusuri care vor trebui să fie dezvoltate acolo unde există şi agenţi economici, acolo unde există şi universităţi, acolo unde există şi resursă umană pregătită pentru susţinerea unui astfel de învăţământ dual”, a mai transmis Sorin Cîmpeanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.