Cinci bărbați implicați în scandalul dintr-o sală de jocuri au fost puși sub control judiciar

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-09-2024

Actualizat: 04-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cinci din cei 11 bărbați implicați într-un scandal izbucnit marți dimineața între două grupuri într-o sală de jocuri din Sectorul 6 al Capitalei au fost puși sub control judiciar, pentru 60 de zile, anunță Poliția Capitalei, potrivit mediafax.

„Față de 5 inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, transmite Poliția Capitalei.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în timp ce se aflau în incinta unei săli de jocuri, între două grupuri, alcătuite din 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan.

Ulterior, disputa ar fi escaladat în exteriorul locației, context în care aceștia s-ar fi agresat fizic, reciproc, prin folosirea de obiecte contondente, tulburându-se, astfel, ordinea și liniștea publică.

De asemenea, în sarcina a doi bărbați, de 19 și 29 de ani, s-a reținut și săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe. Aceștia s-ar fi agresat fizic reciproc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri