Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci femei printre candidaţii pe locurile considerate eligibile la Vaslui la parlamentare

alegeri parlamentare 2016

Un număr de 11 formaţiuni politice şi un independent au depus liste de candidaţi pentru alegerile parlamentare la nivelul judeţului Vaslui. Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Judeţean Vaslui, Partidul România Unită (PRU), Partidul Naţional Liberal (PNL), Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Partidul Social Democrat (PSD), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Uniunea Salvaţi România (USR), Partidul Socialist Român (PSR) şi Partidul Ecologist din România au depus liste complete de candidaţi, cu nouă persoane la Camera Deputaţilor şi cinci pentru Senatul României, iar Alianţa Noastră România (ANR) şi Partidul România Mare (PRM) - liste incomplete.

Pe liste se regăsesc majoritatea parlamentarilor de Vaslui, un lucru înregistrat în premieră în judeţ fiind poziţionarea pe locuri eligibile a cinci femei, dintre care două candidează pentru prima dată. PSD intră în cursa electorală pentru Camera Deputaţilor cu Adrian Solomon, deputat cu trei mandate la activ, Ana Birchall, care candidează pentru al doilea mandat, Irinel Stativă, care a deţinut, de asemenea, două mandate de deputat, omul de afaceri Aurel Căciulă şi Ramona Mocanu, trezorier al PSD şi director al Muzeului Judeţean 'Ştefan cel Mare', de meserie profesor de limba franceză.

La Senat, lista PSD este deschisă de senatorul Gabriela Creţu, soţia liderului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, fost europarlamentar şi care candidează acum pentru al doilea mandat de senator. Pe locul al doilea pe lista de la Senat se află senatorul Doina Silistru, care va candida pentru al patrulea mandat. PSD este, astfel, partidul cu cele mai multe femei pe lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare, iar dacă formaţiunea îşi va atinge obiectivul propus, obţinerea a cinci posturi de deputat şi două de senator, ar urma să aibă în judeţul Vaslui patru parlamentari femei şi trei bărbaţi.

PNL deschide lista de la Senat cu senatorul Nelu Tătaru, care candidează pentru cel de-al doilea mandat. Candidatura sa a fost decisă cu puţin timp înainte de termenul limită de depunere a listelor, după ce fostul lider al PNL Vaslui, senatorul Dan Marian cel care obţinuse votul colegilor pentru a ocupa prima poziţie pe listă, a demisionat din funcţie şi s-a retras din cursa electorală, el fiind urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat de DNA. La Camera Deputaţilor, PNL - care vizează obţinerea a două posturi de deputat şi unul de senator la nivelul judeţului Vaslui - intră în lupta electorală cu fostul prefect Daniel Olteanu şi avocata Oana Iovu, ambii candidând în premieră pentru posturi de parlamentar.

Din partea ALDE, pe prima poziţie la Senat candidează scriitorul Ion Hadârcă, iar lista de la Camera Deputaţilor este deschisă de fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, Cristian Cosmin. PMP îl are cap de listă la Camera Deputaţilor pe fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Corneliu Bichineţ, care a demisionat în luna septembrie din PNL şi s-a înscris în formaţiunea condusă de Traian Băsescu. Pe prima poziţie la Senat, din partea PMP candidează omul de afaceri Vasile Toniţă. Ca independent candidează Sorin Chelmu, fostul secretar general al Guvernului Cioloş din perioada ianuarie - septembrie 2016, originar din judeţul Vaslui.

Judeţul Vaslui va avea, în urma alegerilor de pe 11 decembrie, trei senatori şi şapte deputaţi, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.