DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cinci jucători ai clubului Glasgow Rangers, acuzaţi de încălcarea protocolului anticovid, au fost suspendaţi şase meciuri

thescottishsun.co.uk
ianis hagi

Cinci jucători ai echipei Glasgow Rangers, la care evoluează şi Ianis Hagi, care au încălcat protocoalele anticovid, au fost suspendaţi pentru şase meciuri, a anunţat marţi seara Federaţia scoţiană de fotbal, potrivit agerpres.ro.

Conform sursei, cei sancţionaţi vor sta pe tuşă la următoarele patru meciuri pe care gruparea le va disputa, şi în alte două partide, nu neapărat consecutive, până la finele sezonului 2020-2021.

Citește și: Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Din 13 aprilie vom deschide 144 de cabinete noi de vaccinare pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer’

Săptămâna trecută, cei cinci jucători ai lui Rangers, virtuala campioană a Scoţiei, care au participat la o petrecere în luna februarie, au fost audiaţi de Federaţia scoţiană de fotbal (Scottish FA).

Mijlocaşul Bongani Zungu, fundaşii Nathan Patterson şi Calvin Bassey şi-au cerut public scuze fanilor, după ce au fost reprimiţi la antrenamente în urma excluderii lor din cauza violării protocoalelor sanitare.

Cei trei, alături de atacantul Dapo Mebude şi portarul Brian Kinnear, împrumutaţi la alte echipe, au fost nevoiţi să intre într-o izolare de zece zile, după ce media au relatat că jucătorii au participat la o petrecere la Glasgow, care a fost ''spartă'' de poliţie. Ei au fost deja amendaţi de Rangers, care a informat atunci federaţia şi guvernul din Scoţia asupra incidentului.

În noiembrie, atacantul Jordan Jones şi fundaşul George Edmundson au primit câte şapte meciuri de suspendare din cauza încălcării protocoalelor anti-COVID-19 prin participarea la o adunare privată.

Glasgow Rangers a câştigat primul său titlu după 2011. Poliţia scoţiană a făcut 28 de arestări în urma celebrărilor pătimaşe ale fanilor lui Rangers.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.