Cinci pasageri dintr-un microbuz au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN6, la ieşirea din oraşul Filiaşi către Craiova, şi în care au fost implicate trei autovehicule, potrivit Agerpres.
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi care au ajuns la faţa locului au stabilit că o autoutilitară condusă de un bărbat de 48 de ani, din comuna Moşniţa Nouă, judeţul Timiş, pe DN 6, sens Filiaşi - Craiova, pe raza localităţii Răcarii de Jos, ar fi lovit din spate un autobuz oprit pe banda unu de circulaţie, la volanul căruia se afla un bărbat de 41 de ani din Craiova. Şi autoutilitara a fost lovită din spate de un microbuz condus de un bărbat de 43 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.
"În urma evenimentului rutier, conducătorul microbuzului şi patru pasageri din microbuz, respectiv un tânăr de 23 de ani şi o tânără de 19 ani, ambii din Curtea de Argeş, un bărbat de 32 de ani, din Balş, judeţul Olt şi un bărbat de 41 de ani din Craiova, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştienţi şi cooperanţi", informează IPJ Dolj.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cinci pasageri dintr-un microbuz, răniţi într-un accident rutier lângă Filiaşi
București
8°C
Articole Similare

149
Patru zodii se bucură de protecție divină, după echinocțiul de primăvară 2026
149

657
Fenomenul care a luat amploare și ingrijorează experții: Promovarea testosteronului și manipularea bărbaților, afacere de succes pentru influenceri
657

296
Horoscopul zilei de 24 martie 2026. Taurii simt nevoia să petreacă timp singuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta
296

836
Adevărul incomod despre traficul de persoane: nu sărăcia îl alimentează, ci cererea. Rețelele sociale, teren fertil de recrutare pentru traficanți
836

1.211
Apa pe care o bem zilnic, posibil risc ascuns: Legătura surprinzătoare cu boala Parkinson
1.211

2.815
FOTO Învie un adevărat simbol al Bucureștiului: Primarul Capitalei anunță că intră în reabilitare și revine la viață o clădire unde s-a scris istorie
2.815

639
Mesaj RO-Alert în Tulcea. Autoritățile avertizează: Posibile căderi de obiecte din spaţiul aerian
639

59
VIDEO ÎPS Teodosie a primit vizita a 79 de tineri din diverse eparhii: 'Aici a fost începutul Bisericii noastre și începutul plămădirii neamului românesc'
59

86
VIDEO PS Ambrozie a slujit la biserica din Puțu Greci: A fost oficiată o slujbă de pomenire și pentru Patriarhul Ilia al Georgiei
86

2.520
Mafia 'second-hand', care umplea România de gunoi, oprită la graniță: Guvernul schimbă din temelie regulile
2.520

1.020
Incident tragic în București: Un copil de 5 ani a murit după ce a căzut de la etajul 7
1.020

221
Sinuciderea indusă de un îngrijitor ia amploare: Belgia a înregistrat o creștere a numărului persoanelor care aleg eutanasia
221

129
Accident pe DN 1: Trei victime și trafic complet blocat
129
















Comentează