Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci poliţişti de frontieră din Grecia au fost arestaţi pentru presupusă participare la o reţea de trafic de migranţi

huffingtonpost.co.za
catuse

Poliţia greacă a arestat luni cinci membri ai echipelor sale de pază a frontierelor, pentru presupusă participare la o mare reţea de trafic de migranţi, transmite DPA.

Ei sunt suspectaţi că, în cooperare cu alţi membri ai bandei care trăiesc în Turcia, nu au oprit, în cel puţin 12 cazuri, trecerea migranţilor peste fluviul Evros, potrivit Agerpres.

Potrivit Ministerului pentru Protecţia Cetăţeanului, de la locuinţele poliţiştilor reţinuţi au fost confiscate mari sume de bani.

Ei au fost arestaţi sub acuzaţiile de primire de mită, abuz de putere, nerespectare a îndatoririlor şi încălcare a codului privind imigraţia şi integrarea socială.

Potrivit cifrelor oficiale, poliţia de frontieră a prevenit anul trecut peste 260.000 de treceri ilegale ale graniţei externe a Uniunii Europene în apropierea fluviului Evros de-a lungul frontierei dintre Grecia şi Turcia.

Migranţi şi refugiaţi, care fug de războaie şi sărăcie pentru a ajunge în UE, încearcă adesea să treacă mai întâi din Turcia în Grecia, unii căutând să evite înregistrarea oficială pentru a putea depune cerere de azil în alte state ale Uniunii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.