Cariera politică a singurului candidat de astăzi la șefia PSD e fulminantă.
Liviu Dragnea a fost ales consilier local al PD în Turnu Măgurele, la localele din 1996. În 2000, devine președinte al CJ Teleorman și își menține funcția până în 2012. De remarcat faptul că, până în 2008, funcția de președinte al CJ se obținea prin intrigi de culise și talent de combinator. După ce s-a văzut în funcție, în anul 2000, trădează PD și trece la PSD, dat ca sigur, la vremea respectivă, partid la guvernare pentru patru ani.
Teleorman este printre cele mai sărace județe în România, dar cu cele mai ridicate rate de participare la orice scrutin. Dragnea, Nițulescu și Videanu își împărțiseră sferele de influență în județ, însă Dragnea era șeful politic al tut
uror partidelor.
În 2005, devine vicepreședinte al PSD și îl secondează pe Mircea Geoană până la episodul ”Mihaela, dragostea mea”. După eșecul prezidențialelor, pe care nu și-l asumă nici el, nici Geoană, trădează și trece de partea tânărului și promițătorului Victor Ponta.
În 2009, este desemnat de partid în funcția de ministru al internelor în primul cabinet Boc, după demisia intempestivă a lui Gabriel Oprea, cel ce a refuzat numirile dubioase ale grupului Vanghelie-Voicu. După o discuție cu președintele în funcție, Traian Băsescu, Dragnea își depune și el mandatul la doar două săptămâni de la numire. Probabil aceleași motive ca și în cazul lui Oprea.
În vara lui 2012, Dragnea conduce ostilitățile la referendumul de demitere a președintelui în funcție. Autoritățile declanșează imediat o anchetă și descoperă fraude masive și sistematice, precum și un sistem bine pus la punct, coordonat de Dragnea. Trimis în judecată, Dragnea este condamnat la închisoare cu suspendare în primă instanță, în 2015. Încă mai așteaptă o sentință definitivă.
Speriat de turnura spectaculoasă a evenimentelor în justiție (Adrian Năstase condamnat definitiv), Dragnea renunță la șefia CJ Teleorman, își obține imunitatea parlamentară în 2012 și ia funcția de ministru al dezvoltării în guvernul Ponta, apoi funcția de președinte executiv al PSD și vicepremier în cabinetul Ponta.
În calitate de vicepremier, își asumă proiectul reorganizării teritoriale, o schiță făcută pe genunchi în câteva luni, prin consultări de fațadă cu societatea civilă, dar mult mai profunde cu baronii PSD. Aceștia, debordând de lăcomie, îl împing pe Dragnea către o variantă finală, care însemna nici mai mult, nici mai puțin decât federalizarea României. Curtea Constituțională respinge proiectul cu scorul de 9-0. Cu alte cuvinte, până și judecătorii numiți de PSD au fost oripilați de hibridul anti-constituțional revărsat din aviditatea fără margini a feudalilor partidului.
Tot în 2012, îl ademenește pe Crin Antonescu, prezumtiv viitor Președinte al României din partea USL, cu un colegiu din Teleorman, unde voturile se obțin doar cu o strângere de mână – cea a lui Dragnea. Se desparte de Crin în 2014, cu zâmbetul pe buze, așa cum s-a despărțit și de Geoană, atunci când liberalul nu-i mai putea servi interesele personale.
În campania de la prezidențialele din 2014, Dragnea se visează deja viitor șef al PSD și poate chiar premier, deși știe că Ponta îl preferă mai curând pe loialul George Maior. Ponta pierde, dar pe mână cu Dragnea, șef de campanie, însă niciunul dintre ei nu își asumă responsabilitatea eșecului. La cald, cu ușile închise, Dragnea aruncă responsabilitatea în spatele americanilor și diavolescului instrument numit ”facebook”, deloc iubit în Teleorman, în offline, acolo unde morții se ridică și votează. Pentru a nu fi executați de partid, cei doi încep o cruciadă absurdă împotriva principalilor competitori la conducere.
În vara lui 2015, Ponta încearcă să-l elimine pe Dragnea printr-un ”puci de cămin cultural”, încercând să delege sine die interimatul PSD unei loiale obscure, Rovana Plumb, după ce își anunță demisia de la șefia partidului pe facebook, spre surprinderea întregii suflări social-democrate. Planul îi e zădărnicit de Liviu Dragnea, care adună filialele în jurul său și stabilesc data înscăunării definitive a ”interimarului”, chiar în persoana lui Dragnea, pentru toamnă.
Dragnea va fi ales fără emoții de către toți membrii partidului, într-o demonstrație de forță la nivel național, după ce a avut grijă să-l ”răzgândească” pe Robert Negoiță, cel mai serios potențial concurent, după doar 24 de ore de la depunerea candidaturii.
De ce vrea Dragnea 530.000 de voturi? Pentru că vrea să fieal doilea cel mai votat în funcție om politic din România, după Klaus Iohannis. Sorin Oprescu a obținut doar 430.000, în 2012, dar se află, oricum, în arest. Așadar, luni dimineață, după ce se numără voturile ”poporului pesedist”, Dragnea poate vorbi, de la egal la egal, cu cei mai ”titrați” dintre politicienii aflați în funcții alese.
Dragnea speră că, la recurs, judecătorii de la ÎCCJ se vor simți intimidați de sprijinul politic uriaș de care se bucură inculpatul și nu vor comuta pedeapsa într-una cu executare, ba poate, cine știe, îl vor achita.
Comentează