Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine mai sare-n apărarea Blue Air?

captura Antena 3
sdg

Falșii reprezentanți ai intereselor consumatorilor sau cum poți lua apărarea elevilor români, dar să-ți bați propriul copil de trei ani până la spitalizare. Cazul lui Costel Stanciu de la APC seamănă izbitor cu al unui alt președinte de Asociație, care proteja drepturile taților, dar care și-a violat propria fiică. Într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena 3 de acum câteva zile, Stanciu s-a apărat neverosimil, cerând să vadă documentele oficiale care-l incriminează.

Scandalul Blue Air devine tot mai util. Aflăm în mâinile cui milioane de românii și-au pus viața până de curând, zburând cu o companie aeriană cu mari probleme interne - și nu știe nimeni cum se mai făcea mentenanța în ultimii ani de când compania are probleme imense de capitalizare.

A devenit util și pentru că a mai scos la iveală un fals activist și un fals protector al milioanelor de consumatori români. Costel Stanciu de la APC care, după revoluția din 1989, nu a avut altă meserie decât cea de activist pentru protejarea drepturilor consumatorilor cu a lui Asociație despre care susține că este entitate de utilitate publică (a fost, în mandatul lui Tăriceanu, dar de ceva ani nu mai figurează pe lista organizațiilor de utilitate publică). O meserie foarte utilă prin prisma faptului că îți asigură expunere în spațiul public ceea ce apoi poate fi convertit în bănoase contracte de sponsorizare cu companii din diverse sectoare.

Cel mai bine pare să se fi înțeles cu băncile, dar și cu companii din industria alimentară, retail, petrol și gaze sau energie.

În apărarea Blue Air de pildă, care, anulând curse, a păgubit zeci de mii de pasageri români, dar și străini cu peste 13 milioane de euro, Stanciu a sărit imediat după ce compania primea amenda de 2 milioane de euro de la ANPC.

“Lupta” lui Stanciu cu ANPC-ul, indiferent de cine l-a condus, e veche nu prin prisma dorinței oneste de a sancționa eventualele derapaje ale instituției, ci pentru a face jocurile de imagine ale grupurilor de interese pe care le-a apărat în funcție de sponsorizările încasate la APC. Ca și în cazul Blue Air, Stanciu și-a apărat mereu sponsorii în detrimentul consumatorilor.

content-image

Legat de cazul Blue Air, Stanciu s-a apărat pueril acum câteva zile într-o intervenție telefonică la Antena 3, invocând un concurs de acum zece ani pe teme de protecția consumatorilor, dedicat elevilor. „Elevii au fost cazați la Năvodari, au primit hrană, cazare, deci a fost nevoie de niște resurse financiare”, a declarat în direct Stanciu,  într-o încercare de a explica prezența Blue Air pe lista sponsorilor și biletele primite de la companie.

Tot în zona elevilor a rămas și cu recenta campanie națională de informare și educare a consumatorilor “Rechizite sigure pentru copiii noștri!”. În calitate de avertizor, cum se autointitulează, APC trage de urechi ANPC și somează Autoritatea să răspundă cu un comunicat de presă la mai multe solicitări, pe scurt “să facă dovada că rechizitele școlare sunt sigure pentru copiii noștri!”.

Stanciu se luptă admirabil pentru protejarea copiilor altora, dar îl enervează propriul copil. Potrivit unor documente oficiale (vezi poze), Stanciu și-a agresat băiețelul de trei ani în 2018. Certificatul medico-legal emis de Serviciul medical de medicină legală din Buzău arată că minorul Stanciu David Constantin “a suferit o leziune traumatică produsă prin lovire cu sau de corp dur posibil cu 5-6 zile înainte de data examinării.” În declarația medicului legist la capitolul “Constatări” este menționat și faptul că minorul a fost preluat de mamă, după ce a fost cu tatăl la munte cu echimoză latero-cervicală (suspicionează agresiune). Certificatul medico-legal îl identifică pe tatăl minorului - Costel Stanciu - ca fiind autorul loviturilor și precizează, la final, că a fost eliberat pentru a servi în justiție. Mai mult, mama minorului este Elena Grapa, nu soția lui Costel Stanciu, ci concubina acestuia care, potrivit mai multor surse, se recomandă că este soția președintelui APC .

Cazul lui Stanciu amintește de cazul Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA (care milita pentru drepturile taților), acuzat într-un dosar cu viol de minori că și-a abuzat propria fiică. În primăvara acestui an, a venit sentința - condamnare la 15 ani și 4 luni de închisoare. Drăghici s-a sinucis spectaculos, izbindu-se de poarta Ambasadei Rusiei de la București în aprilie a.c.,  În aceeași intervenție telefonică, Stanciu a negat vehement că și-ar fi agresat copilul de trei ani. “Nu. Eu niciodată nu-mi lovesc copiii, nu... trebuie să văd documentele de care vorbiți”, este tot ce a putut spune în apărarea lui protectorul elevilor și al consumatorilor din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.