Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine sunt donatorii PSD, PNL și PDL și cu cât au cotizat

bani
Banii reprezintă donaţii şi multe sume sunt de zece ori mai mari decât salariul minim pe economie. La partid, banii se adună, însă, şi din cotizaţii, iar PSD este partidul cu cele mai mari sume strânse pe această cale, urmat de PNL şi PDL. Social-democraţii au reuşit să adune din cotizaţii peste 12 milioane de lei, adică peste două milioane 700 de mii de euro. În topul celor care au cotizat la partid se află mai mulţi europarlamentari PSD. În medie, sumele virate în conturile partidului au depăşit 25.000 de lei. Dar, cel mai mare finanţator oficial al partidului nu este un europarlamentar, ci Gabriela Firea, senator. Ea a făcut donaţii de peste 60.000 de lei, la care s-au adăugat cotizaţii de încă aproximativ 13.000 de lei.

Cine a făcut cele mai mari donaţii la PSD

Adriana Ţicău, europarlamentar - peste 30.000 de lei

Corina Creţu, europarlamentar - aproximativ 26.000 de lei

Ciprian Tănăsescu, europarlamentar - aproximativ 26.000 de lei

Minodora Cliveti, europarlamentar - aproximativ 26.000 de lei

PNL a înregistrat în 2013 venituri de puţin peste 7 milioane de lei de lei, din care aproape 5 milioane au fost cotizaţii, aproximativ 1.800.000 de lei. Cei mai darnici au fost foştii miniştri, preşedinţii de consilii judeţene şi unii europarlamentari. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a avut o contribuţie totală de 65.000 de lei sub formă de cotizaţii şi donaţii. El este urmat de eurodeputatul Renate Weber, cu aproximativ 25.000 de lei şi de primarul din Beiuş - Adrian Domocoş - cu peste 20.000 de lei. Cu sume între 7.000 şi 10.000 de lei au cotizat şi alţi lideri marcanţi precum foştii miniştri Teodor Atanasiu, Andrei Gerea, Mariana Câmpeanu, Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu, şefii de consilii judeţene Sorin Frunzăverde, Florin Ţurcanu şi Horea Uioreanu, dar şi liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. Cea mai mare donaţie, de peste 130.000 de lei, a venit din partea preşedintelui PNL Târgovişte, Gabriel Cristache.

Liberalii demnitari, cei mai largi la pungă

Aristotel Căncescu - 65.006 lei

Renate Weber - 24.090 lei

Adrian Domocos - 23.950 lei

Costel Şoptică - 17.640 lei

Dumitru Verginel Gireadă - 14.900 lei

Gabriel Cristache - 132.650 lei

Partidul Democrat-Liberal a avut anul trecut venituri totale de aproximativ 5 milioane şi jumătate de lei, adică peste un 1.200.000 de euro. PDL a strâns două milioane de lei din cotizaţii şi tot atât din donaţii. Printre cei care au finanţat substanţial partidul se numără europarlamentarii Petru Luhan, Iosif Matula, Marian Jean Marinescu şi Theodor Stolojan. Deşi nu se mai regăseşte pe listele PDL pentru alegerile europarlamentare, Petru Luhan a fost unul dintre cei mai mari sponsori ai partidului. El a donat în 2013 aproximativ 60.000 de lei, la care se adaugă o cotizaţie de 20.000 de lei.

Petru Luhan - aproximativ 90.000 de lei

Iosif Matula - aproximativ 50.000 de lei

Marian Jean Marinescu - aproximativ 70.000 de lei

Theodor Stolojan - aproximativ 67.000 de lei

Dan Cristinel Popescu - 60.000 de lei  sursa: digi24

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.