Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a anunțat astăzi, 15 noiembrie, echipa pe care o va propune Parlamentului României.
Echipa propusă constă din:
- Vice Prim-Ministru, Ministrul Economiei: Costin Borc
- Vice Prim-Ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: Vasile Dâncu
- Ministrul Afacerilor Interne: Petre Tobă
- Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Achim Irimescu
- Ministrul Afacerilor Externe: Lazăr Comănescu
- Ministrul Apărării Naționale: Mihnea Motoc
- Ministrul Finanțelor Publice: Anca Paliu Dragu
- Ministrul Justiției: Cristina Guseth
- Ministrul Transporturilor: Marian Costescu
- Ministrul Sănătății: Andrei Baciu
- Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice: Cristiana Palmer
- Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice: Claudia Ana Moarcăș
- Ministrul Educației și Cercetării Științifice: Adrian Curaj
- Ministerul Energiei: Victor Grigorescu
- Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională: Marius Raul Bostan
- Ministrul Fondurilor Europene: Aura Răducu
- Ministrul Tineretului și Sportului: Elisabeta Lipă
- Ministrul Culturii: Vlad Alexandrescu
- Ministrul Delegat pentru Relația cu Parlamentul: Cristian Ciprian Bucur
- Ministrul Delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni: Dan Stoenescu
- Ministru Delegat pentru Consultări Publice și Dialogul cu Societatea Civilă: Violeta Alexandru
- Șeful Cancelariei Primului Ministru: Ioan Tudorache
Pentru învestire, guvernul are nevoie să fie votat de majoritatea deputaților și senatorilor. Cel mai probabil votul va avea loc marți, 17 noiembrie. Deja PNL, UNPR, Grupul Minorităților, MP și PSRO au anunțat susținerea sa. UDMR și PND nu au oferit o confirmare sigură dar votul lor de susținere este foarte probabil. PSD a anunțat că se va decide în cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, după ce va afla lista de miniștri, programul guvernamental și modul în care își propune să colaboreze cu Parlamentul iar ALDE va vota împotrivă.
La 14:30 Dacian Cioloș va participa la ședința CExN al PSD, informează Agerpres. El are programată o întâlnire și cu PNL.
Numele lui Dacian Cioloș a fost vehiculat ca posibilă propunere a președintelui Klaus Iohannis pentru postul de prim-ministru încă de pe 5 noiembrie. Însă el a fost nominalizat numai după două runde de consultări cu partidele și o rundă de consultări cu societate civilă și „reprezentanții străzii”, pe 10 noiembrie.
În perioada construirii echipei, Cioloș a folosit un birou în Palatul Victoria (fostul biroul al vicepremierului Oprea) și a fost ținut la curent cu unele din problemele guvernării
Cine este Dacian Cioloș?
Dacian Cioloș a lucrat între 2002 și 2003 pentru Delegația Uniunii Europene în România, pregătind implementarea programului SAPARD (program special al UE pentru agricultură și dezvoltare rurală). În 2007 și 2008 a fot ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu, fiind susținut de PNL.
În 2009 devine comisar pentru Agricultură al Comisiei Europene. Postul este printre cele cu greutate în Comisie, dată fiind ponderea bugetului agricol în totalul bugetului UE și a fost obținut inclusiv cu sprijinul Franței. Conform site-ului Euractiv Cioloș era cunoscut în acea perioadă ca „al doilea comisar al Franței”.
Cioloș este perceput în România ca fiind un tehnocrat independent, deși în Comisa Barosso era privit ca reprezentant al PPE, dată fiind numirea sa de către președintele Băsescu. El este căsătorit, soția sa, Valéri, având naționalitate franceză.
Citiți și Care sunt pașii pentru a deveni premier – Ce spune Constituția
Comentează