Ciolacu bate cu pumnul în masă: I-a cerut ministrului Muncii ca toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, să facă tot ce este necesar pentru ca toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale, scrie Mediafax.
Solicitarea a fost făcută înainte de ședința de Guvern de marți.
Ce a spus premierul
„O rog pe doamna ministru să vorbească cu toate băncile din România, să vedem ce modificări trebuie făcute la convenții, și cu Poșta Română, astfel încât toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.
Poșta Română va avea program special săptămâna viitoare.
Citește și: Lovitură dură pentru pensionari! Milioane de seniori nu îşi vor primi pensiile până de Paşte
Guvernul a dat vacanță bugetarilor de pe 1 mai până pe 7 mai inclusiv
Șeful Casei de Pensii a dat însă asigurări că poștașii vor fi chemați la muncă imediat după ziua de 1 mai, special pentru ca pensiile să ajungă cât mai repede la oamenii din toată țara.
Conform explicațiilor lui Daniel Baciu, poștașii vor fi activi în ziua de 2 mai, astfel încât pensiile distribuite prin intermediul acestora vor începe să ajungă la beneficiari încă de vineri.
În acest an, angajații din România se vor bucura de o zi liberă în data de 1 Mai, precum și în a doua zi de Paște. Astfel că, lucrătorii beneficiază de o minivacanță începând cu data de 1 mai și până pe data de 7 mai, inclusiv.
Peste jumătate din pensionarii României încasează banii de la poștași
Daniel Baciu a explicat că poștașii care vor munci în ziua de 2 mai vor primi ulterior o zi liberă compensatorie. Motivul acestei întârzieri este strâns legat de alinierea cu calendarul sărbătorilor legale și cu programul de concediu acordat angajaților statului, inclusiv poștașilor responsabili de distribuirea pensiilor.
În România, dintr-un total de aproximativ 5.000.000 de pensionari, peste jumătate optează pentru încasarea pensiei prin intermediul poștașilor în prima parte a lunii, în timp ce cealaltă jumătate preferă transferul banilor pe cardurile bancare, aceștia fiind disponibili între ziua a 12-a și a 15-a a fiecărei luni.
Comentează