Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciolacu iese la atac pe tema canalului Bîstroe: 'Vom face apel la toate convențiile internaționale. Lucrările trebuie să înceteze acum'

captura Facebook
Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că România nu o să permită distrugerea canalului Bâstroe.

„România nu permite sub nicio formă distrugerea Deltei Dunării! Lucrările de pe Canalul Bâstroe trebuie să înceteze ACUM! Statul și poporul român au fost solidari și au ajutat, la greu, Ucraina. Poporul român însă nu acceptă să rămână fără această minune a naturii care este Delta Dunării”, transmite liderul PSD.

„Vreau să fiu foarte clar: minciunile, manipulările și minimalizarea problemei trebuie să înceteze! Autoritățile române trebuie să ia decizii rapide pentru ca lucrările de pe Bâstroe să înceteze imediat și situația să revină la normal. Vom face apel la toate convențiile internaționale, bilaterale și la toate forurile pentru cauza Deltei Dunării! Ne vom proteja, cu toate forțele, moștenirea generațiilor următoare”,a mai dat asigurăru Ciolacu.

PSD cere autorităților de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă și să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe, potrivit unui comunicat de presă, citat de Mediafax.

„PSD cere autorităților de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă și să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe! Adâncirea fără precedent a Canalului, până la 8-10 metri, pentru a face posibilă navigația navelor de mare capacitate, modifică dramatic debitul și circulația apei, cu efecte fatale asupra biodiversității Deltei Dunării. România s-a dovedit un vecin și partener onest. A primit milioane de refugiați ucraineni, le-a asigurat casă, masă, locuri de muncă pentru adulți și școală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi și costuri considerabile. A asigurat sprijin internațional și suport în toate modurile posibile pentru ca Ucraina să reziste în fața invaziei rusești”, tranbsmit social-democrații.

PSD arată că „ Ucraina a avut și va avea în România un aliat pe care se poate bizui”.

„Și, tocmai de aceea, cu atât mai mult este datoare să protejeze această relație bilaterală. PSD n-a avut și nu are nicio șovăială să apere Delta Dunării, bun inestimabil al întregii umanități. De aceea, încă de săptămâna trecută, a tras primul semnal de alarmă, prin ministrul Transporturilor și Infrastructurii, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu. Mai mult, astăzi PSD a cerut în mod oficial Comisiei Europene, prin europarlamentarul Victor Negrescu, să se pronunțe asupra acțiunii unilaterale a Ucrainei care ignoră convențiile și acordurile internaționale la care este parte. În egală măsură, PSD solicită tuturor autorităților române să se manifeste cu convingere și fermitate pentru apărarea și protejarea patrimoniului de importanță universală al Deltei Dunării. Suntem cu toții datori să prevenim producerea unei catastrofe ireversibile și să transmitem intactă generațiilor viitoare moștenirea unică a miracolului naturii de la gurile Dunării”, se menționează în finalul comunicatului.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat anterior că România vrea să verifice lucrările efectuate de Ucraina la canalul Bâstroe (mai multe aici).

Context

Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunțat recent că adâncimea Canalului Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m, ”o mare oportunitate pentru capacitatea fluvială a Dunării”, deşi Ambasada Ucrainei la Bucureşti a susţinut că este vorba doar despre lucrări de întreţinere a căii navigabile, relatează News.ro. Ministrul infrastructurii a afirmat că au fost deschis canalului Bâstroe pentru navigaţie, a crescut potenţialul de transbordare al porturilor şi că vor continua lucrările de dragaj în partea ucraineană a Dunării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.