Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciolacu la Chișinău: avem de-a face cu un război de durată

captura Facebook
Marcel Ciolacu Chisinau

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a spus, luni, la Chişinău, că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. În ce privește războriul din Ucraina, Ciolacu a afirmat că „avem de-a face cu un război de durată cu un dictator care va fi greu să își redimensioneze dorințele”.

Dipă întâlnirea cu şeful legislativului din Republica Moldova, Igor Grosu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat: „locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Nu există altă cale de dezvoltare pentru Republica Moldova decât intrarea în Uniunea Europeană. România trebuie să ajute Republica Moldova. Nu face un favor Republicii Moldova, are o obligație de a ajuta Republica Moldova în tot acest parcurs”.

Ciolacu a menționat că „trăim vremuri complicate atât noi, ca persoane fizice, cât și țările noastre, Europa și întreaga lume. Este un război și o agresiune asupra unui stat suveran unde un popor a decis ce parcurs își dorește și a decis să meargă, la fel ca și dumneavoastră, cu valorile democratice europene. Acest popor a fost agresat nemilos și total incorect. Cred că trebuie să vedem ce au făcut autoritățile atât din Republica Moldova cât și din România, dar mai ales ce au făcut cetățenii, cât de mult s-au implicat în acest episod de refugiați și cred că este un exemplu pentru toată Europa. Va trebui să ne implicăm în continuare. Avem de-a face cu un război de durată și cu un dictator care va fi greu să își redimensioneze dorințele, care ne va afecta pe toți”.

„Trebuie să avem o agendă comună atât legislativă, cât și guvernamentală. Cele două guverne trebuie să gândească la fel și să ducă toate proiectele pe care le așteaptă oamenii la îndeplinire. Eu cred că după discuția de astăzi cu dumneavoastră și cu colegii și mai ales după ședința comună dimensiunea europeană și parlamentară va intra în cu totul și cu totul altă logică”, a adăugat Ciolacu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.