Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloș, despre achiziția primului set de avioane F16: Este o zi istorică pentru România

gov.ro
dacian ciolos

Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, că achiziţia primului set de avioane multirol F16 reprezintă o investiţie majoră pentru creşterea capabilităţii de apărare a României. 

"Salut această decizie strategică luată de decidenţii români în 2013. Este într-adevăr o zi istorică pentru România şi pentru Forţele Aeriene Române şi cred că este o zi meritată pentru Forţele Aeriene Române care şi-au făcut foarte bine datoria până acum şi care au, prin această platformă, un nou instrument pentru a-şi arăta performanţa. Evoluţia noastră în pas cu Alianţa a necesitat încorporarea transformărilor NATO în cadrul procesului de adaptare a propriului sistem de apărare într-o manieră eficientă prin evitarea disipării eforturilor şi a resurselor. Astfel, România şi-a fixat un nivel de ambiţie clar conturat în cadrul căreia, achiziţia de la Portugalia a unui prim set de avioane multirol de înaltă performanţă reprezintă o investiţie majoră în creşterea capabilităţii noastre de apărare", a spus Cioloş în discursul rostit la ceremonia prilejuită de sosirea în ţară a primelor avioane F-16 Fighting Falcon, care a avut loc vineri la Baza Aeriană 86 de la Feteşti, informează agerpres.ro.

Iohannis îi RĂSPUNDE șefei UNJR: 'E nefiresc ca dosarele vechi să rămână în atenția publicului'


Cioloş a reamintit că România are "un important acord politic naţional" care prevede acordarea a 2% din PIB pentru apărare din 2017. 

Totodată, premierul român a mulţumit Guvernului portughez pentru sprijinul acordat în derularea acordului semnat în 2013, afirmând că este un model de cooperare care se poate extinde în mai multe domenii, inclusiv în cel economic.

Klaus Iohannis, MESAJ de ULTIMĂ ORĂ pentru partide: Fără mizerii


"Consider că această cooperare reprezintă un exemplu de excelenţă care va continua şi după livrarea tuturor celor 12 avioane până la atingerea capabilităţii operaţionale iniţiale. (...) Putem adânci parteneriatul nostru şi la nivelul proiectelor de dezvoltare în cadrul UE, unde vedem un nou început al dezbaterilor privind politica de cooperare în domeniul securităţii şi apărării comune. (...) Programul de dotare a Forţelor Aeriene Române cu avioanele F16 va reprezenta un excelent punct de plecare şi pentru proiecte de cooperare mai amplă, în zona economică unde există un cert potenţial de dezvoltare. Este foarte probabil ca excelenta cooperare în domeniul apărării dintre România şi Portugalia să fie urmată de una industrială, în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii autohtone de sprijin logistic al aeronavelor F16", a mai spus Cioloş. 

Alături de prim-ministrul Dacian Cioloş, la ceremonie au mai fost prezenţi vicepremierul Costin Borc dar şi miniştrii Apărării din România şi Portugalia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.