Premium
În primele zile ale anului, premierul Dacian Cioloș, însoțit de Ministrul Muncii, Ana Costea, și de cel al Educației, Adrian Curaj, a vizitat o grădiniță dintr-o comunitate săraca din județul Dâmbovița. Numele localității nu este important, România fiind extrem de darnică cu cetățenii ei când e vorba de a împărți sărăcia.
Nu vreau să intru în dezbaterea generată de faptul ca înalții reprezentați ai guvernului au vizitat o grădiniță în plină perioada de vacanță, cu toate că trebuie să menționăm faptul că momentul vizitei a fost ales totalmente nefericit oferind ocazia perfectă criticilor de a aduce aminte și de vizitele „fabricate” realizate de alți politicieni în trecut, ci vreau să analizăm un pic motivul vizitei.
"Mi se pare important să vedem cum putem aborda în mod integrat această problemă a dificultăților din comunitățile mai sărace, mai ales din mediul rural, să tratăm și problema sărăciei împreună cu accesul la educație, la serviciile medicale și la alte tipuri de servicii sociale. Mi se pare că programul Fiecare Copil în Grădiniţă (FCG) este o piesă din acest puzzle pe care trebuie să vedem cum îl construim”, a declarat premierul.
Cu alte cuvinte, în contextul în care Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică, pentru 10 zile, normele de implementare a Legii 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, Dacian Cioloș a dorit să pozeze într-un susținător al legii și, implicit, a programului promovat de Leslie Hawke și Asociația Ovidiu Ro.
Ce presupune însă programul Fiecare Copil la Grădinița: „Părinții sunt motivați sa își aducă copiii la grădinița în fiecare zi, iar daca cei mici vin regulat, primesc lunar tichete sociale în valoare de 50 de lei”. Musai trebuie să menționăm că grupul ținta este format din copiii cei mai săraci, cei „care trăiesc în locuințe improprii și aglomerate din zone izolate cu acces limitat la apă potabilă și servicii medicale de bază. Iarna, posibilitățile de angajare sunt aproape inexistente din cauza nivelului scăzut de educație a adulților combinat cu o cerere scăzută pentru muncă necalificată.”
Pentru specialiștii din domeniu, acest tip de program nu este o noutate, generic el fiind numit Conditional Cash Transfer (CCT). El a început să fie implementat în multe țări din America Latină și Asia, cu rezultate notabile. Cel mai aproape de România, implementarea unui astfel de program s-a încercat in Turcia. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că din varii motive pe care le voi explica, succint, mai jos nu sunt un admirator al acestui tip de program.
- Politica europeană de dezvoltare a resursei umane este mult diferită de cea din zona Americii Latine și Caraibe și, implicit, cea promovată prin programul FCG. Educația timpurie și preșcolară este considerată extrem de importantă, însă părintele este privit ca un partener real și nicidecum „o țintă”. În Finlanda, țara cu unul dintre cele mai bune sisteme educaționale din lume „(…)Families, children and parents today are important partners for service provision and are no longer seen as its targets. The right that children and their parents have to participate is contributing to a change in the operating methods in early childhood education and care. This applies to both everyday and preventive or rehabilitative activities. Parents must have a right to express their opinions and to be heard. Parents are experts in issues concerning their children and educational work will therefore only succeed in cooperation with parents. The meeting of staff and parents as equal adults is the foundation for co-operation”(1). Toate cele exprimate mai sus sunt aruncate în derizoriu când tu alegi să „plătești părintele”…. Punând în practică acest tip de abordare, țări care au avut indicatori de participare preșcolară mult mai alarmanți decât ce are România în acest moment au reușit (gen Irlanda în anii 80) să ajungă țara cu una dintre cele mai competitive resurse umane din Europa.
- Chiar și în țările în care acest tip de program se implementează de ani de zile, încă sunt întrebări solide față de eficacitatea CCT, incluzând acelea privind sustenabilitatea pe termen lung a schimbărilor comportamentale de susținere a traiectoriei școlare a copilului din partea părintelui (2) și asupra intervenției în scurtcircuitarea cercului vicios al sărăciei.
- Să presupunem că respectivul copil finalizează cursurile grădiniței (atenție: grădinița din comunitatea săraca, și mai ales cea din „țigănie”, nu beneficiază de cei mai buni educatori pentru simplu motiv că aceștia aleg să își facă meseria în școlile „bune” și în special în cele din mediul urban). După grădinița, copilul trebuie să urmeze cursurile școlii primare unde este arondat, acolo unde va da de învățătoarea suplinitoare și de lipsa apei curente la toalete. Dacă termină și ciclul primar, se va duce în secundar unde va avea parte tot de același tip de resursă umana la catedră, cu un adaos de cadre didactice necalificate prezente la ore. Dublăm cu lipsa laboratoarelor și materialelor didactice și aici nu mai avem nici un program care să suplimenteze bugetul alocat pe copil. Bineînțeles că rezultatele lui vor fi cele mai slabe, bineînțeles că abandonul va fi mai mare si bineînțeles că investiția făcută prin programul CCT nu își va arăta roadele (3). Așa că, în sistemul educațional din România actuală, puștiul ala din ghetou, țigănie sau zona rurală săraca/izolată are traiectoria educațională centrată spre eșec. În viziunea unor specialiști din domeniul educației cu care am stat de vorbă în ultimii ani, acest tip de program (CCT) accentuează perspectiva deficienței, cea în care sunt văzute și subliniate doar vulnerabilitățile și nu sunt identificate și valorificate abilitățile beneficiarilor, întărind astfel mentalitatea de asistat social a acestora, ca o condiționare pavloviană și fără o soluție sustenabilă pe termen lung.
- Am fost și am văzut astfel de clase de grădiniță și pot să vă spun că, în general, ele sunt mono-etnice sau mono-sociale. Explicabil, dacă ținem cont de faptul că aceste clase au fost create mai târziu și sunt în sedii care sunt aproape de comunitate. La școală ele vor continua să fie preluate ca atare și există reala posibilitate ca până în clasa a VIII - a, cine va ajunge acolo, să fie parte a unui sistem segregat. Nu sunt printre cei care blamează segregarea cu orice chip, însă în momentul în care aceasta este dublată de o calitate scăzută a „serviciului educațional” oferit de școală, atunci mi se pare un atentat asupra viitorului respectivilor copii.
- Marea problemă în România este deficitul de calitate în sistemul educațional și nu neapărat participarea școlară. Da, avem destul de mari probleme cu participarea școlară mai ales în zonele sărace, însă avem și mai mulți copii care vin, încurajați de părinți, zilnic, la școală și care termină clasa a VIII - a fiind analfabeți. În acest cazuri, sistemul are nevoie de „condiționalitate”.
- Reamintind faptul că programul vizitat de PM Cioloș se adresează comunităților care trăiesc în sărăcie extremă, mă întreb dacă nu cumva aplicarea unui astfel de program în forma sa actuală nu face decât să blameze „victima”. Readuc în atenția cititorului faptul că părintele acelui copil trăiește într-o zona în care nu există nici măcar apa potabilă, locuințele sunt improvizate, iar oferta de locuri de muncă este frumoasă prin lipsă. Da, participarea la grădinița este extrem de importantă însă în lipsa celorlalte piese din puzzle (acces la infrastructură, legalizarea locuințelor și eliberarea de acte de identitate etc.) investiția într-o astfel de acțiune nu va genera ieșirea din cercul vicios al sărăciei ceea ce echivalează cu un eșec.
- Bineînțeles că marea majoritate a părinților salută un astfel de program, cei 50 de lei primiți ca și cupon social reprezentând undeva la 20% din venitul unui membru de familiei. Bineînțeles că ei sunt folosiți ca și argument de susținătorii acestui tip de program. Întrebarea pe care aș vrea să o pun, vouă cititorilor, este dacă cumva respectivul părinte a avut de ales….
Sunt multe alte motive pentru care nu sunt un fan al programelor de tip CCT. Îmi pare rău că primul semnal al premierului Dacian Cioloș către sistemul educațional românesc a fost acela că este mai atent la jocul său de imagine, decât la problemele reale ale acestuia.
*1 Sursa: OECD, pagina 53
2 , Laura B. Rawlings and Gloria M.Rubio, Evaluating the impact of CCT programs from Latin America, World Bank, 2003, page 16
3 Unicef
4 Neromii apreciază în proporție de 72,2% un nivel foarte bun de scris al copiilor lor, comparativ cu romii care apreciază același nivel în proporție de 28,1%. Aproximativ la același procent 73,4% (foarte bine) se situează și nivelul de citit în cazul copiilor neromi, pe când părinții apreciază în proporție de 28,4% procentul de copii romi care știu să citească foarte bine: sursa : Agenția Împreună
Sursa foto: Facebook Dacian Cioloș
