Primarul general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, afirmă că decizia PNL de a susține învestirea Guvernului Luca Niculescu nu este una luată din convingere, ci din necesitate, în contextul situației economice a României. Acesta susține că liberalii nu mai au resursele necesare pentru a continua guvernarea și că partidul trebuie să intre în opoziție pentru a se reforma și a-și recâștiga electoratul. Ciucu transmite, totodată, că PNL nu va încheia un pact cu PSD, ci doar un acord temporar cu premierul desemnat.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ciprian Ciucu a explicat motivele pentru care liberalii au decis sâmbătă să voteze învestirea noului Executiv, deși urmează să părăsească guvernarea.
Acesta consideră că PNL și-a asumat responsabilitatea guvernării într-o perioadă dificilă, însă nu mai dispune de instrumentele politice necesare pentru a continua.
„Această decizie impune şi avem de dat explicaţii. Bolojan şi-a asumat o mare responsabilitate atunci când alţii au fugit de ea, aşa cum fug şi acum. Da, avem o responsabilitate enormă, dar NU mai avem pârghiile necesare pentru a o duce mai departe. Pur şi simplu, riscurile pentru ţară sunt mari: bugetul, ratingul de ţară, deficitul, dobânzile la împrumuturi. Din modul în care au acţionat anul acesta foştii coaliaţi, inclusiv prin asaltul asupra PNL şi încercarea de puci, ni s-a reconfirmat că, dacă PSD este la guvernare, PNL va fi în opoziţie”, afirmă Ciprian Ciucu.
Ciucu: PNL trebuie să se reformeze în opoziție
Primarul general al Capitalei susține că liberalii nu sunt responsabili pentru criza politică prelungită timp de cinci luni, pe care o atribuie PSD și altor actori politici.
În opinia sa, PNL, care deține aproximativ 15% dintre mandatele parlamentare, a ajuns într-un punct în care continuarea guvernării nu mai reprezintă o soluție.
„În urmă cu două-trei luni, nimeni nu avea nicio apăsare. Am fost aduşi aici în mod planificat, calculat. Acest partid, cu doar 15% în Parlament, şi-a epuizat resursele pentru guvernare. Locul nostru este în opoziţie, pentru a ne reconecta la electorat.
PNL are nevoie de opoziţie, iar România are nevoie de un Partid Naţional Liberal reformat şi întărit. Da, suntem conştienţi că va fi greu, că asediul asupra PNL va continua pentru a-l aduce la ordine, a-l subordona şi a-l transforma într-un partid breloc. Da, ştim, va fi mai greu. Dar deciziile corecte nu sunt cele mai uşoare. Ele sunt pur şi simplu corecte, iar timpul o va demonstra”, susţine Ciucu.
Mesaj pentru PSD: „Noi nu vom avea un pact cu PSD”
Referindu-se la social-democrați, Ciprian Ciucu afirmă că PNL nu intenționează să construiască o înțelegere politică cu PSD. Susținerea acordată lui Luca Niculescu va avea, potrivit liberalului, un caracter limitat și va urmări protejarea măsurilor economice adoptate până acum.
„Până la urmă, este bine ca românii să le cunoască şi să-i vadă în acţiune. Poate se vor fi lecuit. Noi nu vom avea un pact cu PSD, ci un acord pe termen scurt cu Luca Niculescu. Acordul cu Luca Niculescu urmăreşte să salveze eforturile românilor de până acum. Va depinde şi de domnia sa. Ce am putea face? Să plece Bolojan, Oana Gheorghiu şi Dragoş Pîslaru din Guvern, împreună cu secretarii de stat şi prefecţii? Să rămână USR şi UDMR? Să facă ce?”, întreabă Ciucu.
Liberalul consideră, de asemenea, că organizarea alegerilor anticipate nu reprezintă o soluție oportună în acest moment, în condițiile în care România are nevoie de adoptarea bugetului pentru anul viitor.
„Ar ajuta asta acum? Ministerele şi agenţiile nu mai au bani să funcţioneze. A venit sfârşitul de an. Avem nevoie de buget pentru 2027!”, spune acesta.
Vot pentru Guvernul Niculescu, dar fără entuziasm
Ciprian Ciucu susține că PNL și-a îndeplinit o parte dintre obiectivele asumate la guvernare, invocând fondurile PNRR intrate în buget, reducerea deficitului și faptul că România nu a fost retrogradată de agențiile de rating.
Totodată, liberalul acuză existența unor încercări de a forța PNL să guverneze alături de PSD și susține că următorul obiectiv al adversarilor politici ar fi divizarea partidului.
„Nu au reuşit să ne bage la guvernare alături de PSD, deşi au planificat şi au declanşat asaltul asupra PNL de peste opt luni. Acum, singurul lor plan rămas este scindarea PNL. Am decis de mai mult timp: dacă PSD este la guvernare, PNL va fi în opoziţie.
Reformat şi întărit, gata să preia din nou guvernarea, cu aceeaşi responsabilitate, după alegerile din 2028. Nu este o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm. Va fi un vot nu din convingere, ci din necesitate. Cu inima strânsă. În condiţii normale, nu am fi votat pentru instalarea acestui guvern. Mergem în opoziţie”, a transmis Ciprian Ciucu.
PNL susține învestirea noului guvern și se pregătește să intre în opoziție
Declarațiile lui Ciprian Ciucu vin după ce conducerea PNL a hotărât sâmbătă, în urma unei ședințe care a durat peste trei ore, să acorde un vot condiționat Guvernului Luca Niculescu și să treacă în opoziție.
Decizia a fost anunțată de președintele liberalilor, Ilie Bolojan, care a precizat că reprezentanții PNL din Executiv își vor depune demisiile la începutul săptămânii viitoare.
Bolojan a recunoscut că această hotărâre poate implica un cost politic pentru partid și a avertizat că PSD ar putea reprezenta principalul pericol pentru stabilitatea viitorului guvern, amintind că social-democrații au provocat în trecut căderea unor executive conduse chiar de premieri proprii.
Liderul liberalilor a mai anunțat că PNL este pregătit să depună o moțiune de cenzură dacă viitorul Executiv nu respectă prevederile acordului încheiat cu premierul desemnat.




























