Sesiune extraordinară la Cairo: Parlamentul egiptean decide trimiterea de asistență militară pentru apărarea Arabiei Saudite

Article thumbnail

Sursă foto: foreignpolicy.com

Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistenţă în apărarea Arabiei Saudite, în faţa atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP.

Camera Reprezentanţilor "va ţine o sesiune extraordinară mâine ca răspuns la apelul preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi", a comunicat sâmbătă ziarul oficial Al-Ahram, conform Agerpres.

Cairo este pregătit să susţină Riadul dacă regatul "i-o solicită", declarase cu puţin timp înainte preşedintele Al-Sissi, precizând că orice desfăşurare a forţelor egiptene ar necesita acordul parlamentului.

"Nu vorbesc de a înfrunta sau de a ataca pe cineva", a subliniat el, exprimându-se cu ocazia unei ceremonii la Academia militară egipteană. "Vorbim doar despre apărare".

După ani de acalmie, confruntările au fost reluate în iulie în Yemen, unde Riadul sprijină militar forţele guvernamentale în faţa rebelilor houthi.

Arabia Saudită este de asemenea ţinta combatanţilor pro-iranieni de la începutul lunii octombrie prin lovituri cvasicotidiene împotriva regatului.

Săptămâna trecută, un atac asupra aeroportului capitalei saudite Riad a făcut 13 morţi.

Potrivit preşedintelui egiptean, Cairo "nu încearcă să joace un rol" în conflictele regionale.

Dar este de "neconceput" să nu facă nimic dacă Arabia Saudită este "lezată sau dacă securitatea şi stabilitatea sa sunt ameninţate", a adăugat el, făcând apel la oprirea ostilităţilor.

În vizită în Egipt luna trecută, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, ceruse lui Sissi ca acesta să garanteze libertatea de navigaţie în Marea Roşie, o cale maritimă crucială.

Conflictul din Yemen ameninţă nu doar Arabia Saudită, ci şi Egiptul, ale cărui venituri legate de Canalul Suez s-ar putea diminua sub efectul perturbării transporturilor prin Marea Roşie.

În septembrie, ministrul de externe egiptean Badr Abdelatty cifrase pierderile veniturilor de pe urma canalului la 11 miliarde de dolari de la primele atacuri în 2023 ale combatanţilor pro-iranieni împotriva navelor comerciale, declanşate în marja războiului în Fâşia Gaza.

În pofida importantelor sale legături militare cu puterile Golfului, Egiptul nu a semnat pactul de apărare de la Mecca, încheiat în august între Arabia Saudită, Turcia şi Pakistan.

Arabia Saudită este de mult timp un sprijin esenţial al Egiptului: ea i-a acordat în special un ajutor financiar în cursul crizelor economice care au urmat revoltei populare din 2011.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri