Noul edil al Capitalei are planuri mari, care însă ar putea să nu fie chiar pe placul tuturor șoferilor din oraș. Primarul Municipiului București, Ciprian Ciucu, a anunțat marți că vrea să reducă numărul de benzi de pe Calea Victoriei și viteza de circulație. Ciucu spune că măsura se ia pentru a crește valoarea economică a centrului Bucureștiului.
Ciucu vrea doar o bandă pe sens
„Vreau ca să o fac mixtă. Adică nu vor mai fi două benzi pe sens, ci o singură bandă, o singură bandă, cu trafic domolit, la 30-40 de km la oră, care să nu mai fie un culoar de tranzit ca acum, ci să fie o zonă în care poți ajunge ușor cu mașina, pentru alte tipuri de activități”, a anunțat Ciprian Ciucu, în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, găzduite de Gândul.
Primarul a subliniat că această schimbare face parte dintr-o transformare mai amplă a paradigmei de mobilitate din București, argumentând că traficul poate fi preluat de alte artere importante.
Paradigma de mobilitate din București se schimbă
„Avem Magheru care este foarte lat și foarte afluit, avem metrou pe aceeași direcție, avem radiarele care vor reconfigura și vor scoate traficul din centru, șoseaua de centru”, spune primarul, adăugând: „ paradigma de mobilitate din București se schimbă”.
Edilul a mai punct că un efort de regenerare urbană în zona centrului ar crește și valoarea economică a locației.
„Pentru a crește valoarea zonei, pentru a motiva pe oameni să cumpere și să investească în clădirile care au risc seismic în acea zonă, trebuie ca să regenereze urban zona și să-i crească valoarea. Și atunci, pietonalizând, permițând accesul cu mașina, dar pentru a debarca sau îmbarca cetățenii, oameni, turiști și așa mai departe, poți crește valoarea zone”, spune Ciucu.




























Comentează