Ciprian Tătărușanu: 'Poate că ne trebuie mai mult curaj, dar și gazonul a fost execrabil'

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 14-10-2018

Actualizat: 14-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.fanatik.ro

Portarul echipei naționale, Ciprian Tătărușanu, a avut mai multe nemulțumiri la finalul partidei cu Serbia, încheiată 0-0, scrie Mediafax.

Goalkeeper-ul român s-a plâns de gazonul de pe Arena Națională, pe care toată lumea l-a lăudat la începutul partidei, dar și de cartonașul roșu primit de Gabriel Tamaș.

"A fost un fault, dar nu a fost în niciun caz de roșu. E prea mult roșu, nu a fost ceva intenționat", a spus Ciprian Tătărușanu, care a mai continuat: "Poate că ne trebuie mai mult curaj, dar și gazonul a fost execrabil. Cred că a fost cel mai prost gazon, pe care am jucat vreodată. Nu puteam sta în picioare, se rupea din toate părțile".

Citește și: Cristian Săpunaru: 'Echipa naţională a câştigat un grup, suporterii ne-au susţinut din primul până în ultimul minut'

Pe Arena Națională au fost 48.513 spectatori, însă atmosfera nu a fost cea mai animată, Tătărușanu explică situația: "Suporterii nu au avut motive întemeiate să facă o atmosferă frumoasă pentru că ne-am apărat tot meciul".

Echipa națională a României ar putea fi sancționată din nou. La începutul partidei, suporterii prezenți pe stadion au aprins fumigene, iar meciul a fost întrerupt aproximativ un minut.

"Ar fi culmea să ne mai suspende terenul și pentru două torțe", a concluzionat Ciprian Tătărușanu, la ProTV.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri