Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cipru vrea atragă noi turiști folosind plante aromatice

www.semplus.ro
lavanda

Lavandă, busuioc sau trandafir, Cipru mizează pe un savoir-faire ancestral şi pe binefacerile plantelor aromatice pentru a atrage noi turişti într-o insulă renumită mai ales pentru apele sale de turcoaz şi vestigiile arheologice, transmite AFP.

La Agros, un mic sat situat la o altitudine de 1.100 de metri în masivul Troodos, soarele abia a răsărit dar Andria Tsolakis, împreună cu sora sa Elena şi mama lor Maria au început să culeagă trandafirii. Familia Tsolakis cultivă de 73 de ani trandafiri de Damasc, un soi care face renumită atât localitatea Agros cât şi familia Tsolakis, care produce apă de trandafiri şi uleiuri esenţiale, potrivit agerpres.ro.

"Avem nevoie de aproximativ 400 de flori pentru a culege un kilogram de petale de trandafiri din care sunt extraşi doi litri de apă de trandafiri", explică Andria Tsolakis.

Atunci când tatăl său, Chris, a preluat exploataţia familială a decis să deschidă şi un mic magazin pentru turişti. 30 de ani mai târziu, 'Rose factory' figurează în toate ghidurile turistice.

"În plin sezon, primim până la zece autocare de turişti pe zi", explică Elena Tsolakis.

Dacă Ciprul este renumit pentru plajele şi vestigiile sale antice, acest savoir-faire în domeniul botanicii ar putea să atragă noi turişti. În orice caz, acesta este obiectivul unui proiect european care vizează promovarea turismului axat pe plantele aromatice şi medicinale în şase ţări din sudul Europei (Franţa, Italia, Malta, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Cipru). Finanţată parţial de Uniunea Europeană, această iniţiativă, denumită 'Mappae', încearcă să integreze lista itinerariilor culturale a Consiliului Europei, o etichetă care certifică deja un număr de 30 de circuite turistice de pe continent.

"Bunicile noastre puteau îngriji orice boală cu ajutorul plantelor", spune Yioula Michaelidou Papakyriacou, coordonatoarea locală a proiectului. "Avem şansa de a avea pe insulă peste 800 de soiuri de ierburi aromatice, dintre care unele nu se găsesc decât în Cipru", susţine Papakyriacou. Potrivit acesteia, uleiurile esenţiale produse în Cipru sunt de o calitate excelentă graţie geologiei, calităţii aerului şi condiţiilor meteorologice.

"Clima este ideală pentru a cultiva acest tip de ierburi", confirmă Miranda Tringis, care în urmă cu zece ani a deschis un parc botanic în apropiere de Ayia Napa, un oraş balnear din sud-estul Ciprului. Pe lângă măslini, chiparoşi şi lavandă, Miranda Tringis laudă bogăţia florei ciprote: "aşa era în primul secol după IC când Pliniu cel Bătrân a scris despre ierburile din Cipru ca fiind cele mai bune din întregul imperiu roman. Acelaşi lucru este valabil şi acum".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.