Circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate pe mai multe sectoare de drum din Harghita, după ce zeci de arbori au fost doborâţi de vânt, duminică după-amiază, pentru degajarea carosabilului acţionând lucrătorii de la Drumuri Naţionale, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi jandarmi.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Harghita, Adrian Pănescu, a declarat că pe DN 15 Topliţa-Borsec-Tulgheş se circulă îngreunat, după ce aproximativ 15 brazi au căzut pe şosea. La faţa locului intervin pentru înlăturarea arborilor de pe carosabil angajaţi de la drumuri şi pompieri, iar echipaje de Poliţie dirijează traficul.
De asemenea, se înregistrează probleme similare pe DN 13 A, între Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, pe vârful Ţechend şi între Odorheiu Secuiesc şi Praid, pe vârful Calonda, pe DN 12 (E578), la ieşirea din staţiunea Băile Tuşnad şi pe DN 12 C, Gheorgheni-Lacu Roşu, pe vârful Pângăraţi. În aceste situaţii se circulă alternativ, pe un fir, până la degajarea carosabilului.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că doi copaci au căzut pe un bloc şi peste o maşină la Odorheiu Secuiesc, un copac a căzut peste o maşină la Gheorgheni, iar în satul Valea lui Pavel, comuna Corund, o anexă gospodărească a luat foc din cauza unui trăsnet.
În tot judeţul Harghita se înregistrează ploi, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Citeşte şi: S-A AFLAT: Ce i-a transmis Barack Obama lui Donald Trump înainte de învestirea la Casa Albă .
Comentează