DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ciuca, despre comisia parlamentara de ancheta: Vom analiza

bogdanciuca
'Noi nu am discutat înca la grup despre o asemenea propunere. Probabil, saptamâna viitoare, daca se va oficializa aceasta intentie a colegilor nostri parlamentari, vom lua în discutie si pozitionarea grupurilor PC de la Camera si Senat. Pâna atunci, evident, vorbim de o procedura care este posibila în anumite conditii din punct de vedere parlamentar, dar cu acordul majoritatii parlamentare', a afirmat joi, pentru AGERPRES, Bogdan Ciuca. El a explicat ca oportunitatea unei comisii de ancheta privind un presupus ofiter acoperit între prezidentiabili o decide Parlamentul. 'Este o tema care se afla în spatiul public si va trebui cumva închisa, rezolvata, ori de catre cei care au lansat-o, ori printr-o alta formula. Cu privire la solicitarea de înfiintare a unei anchete parlamentare speciale, care sa analizeze aceasta tema, evident este apanajul Parlamentului sa înfiinteze sau nu asemenea comisie în urma dezbaterilor care vor avea loc pe acest subiect, atât în Biroul permanent, cât si în plen, daca se va ajunge acolo. Probabil colegii de la ACL vor prezenta anumite argumente catre grupurile parlamentare, în Biroul permanent si în plen si Parlamentul va decide', a spus Ciuca. Grupurile parlamentare ale PNL si PDL vor initia marti în Biroul permanent al Camerei Deputatilor o sesizare cu privire la constituirea unei comisii parlamentare de ancheta care sa cerceteze acuzatiile presedintelui Traian Basescu referitoare la existenta unui ofiter acoperit între candidatii la prezidentiale, a anuntat, joi, liderul deputatilor democrat-liberali, Tinel Gheorghe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.