Dacă unii dintre laureaţii premiilor Nobel au urmat un parcurs şcolar clasic, alţii au avut traiectorii mai sinuoase: copilăria rebelă, plictiseala intensă la orele de curs, incertitudine în ceea ce priveşte orientarea profesională, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres.
Cel mai ilustru predecesor al acestora, Albert Einstein, a fost un student mediocru: la Politehnica din Zurich, devenită între timp ETH Zurich, lipsea de la cursuri întrucât prefera să studieze singur fizica şi a terminat penultimul din seria sa în anul 1900.
După ce şi-a obţinut diploma, a fost singurul student care nu a primit un post de asistent de cercetare, aşa cum relatează această universitate pe pagina sa de internet. Acest lucru nu l-a împiedicat însă să obţină premiul Nobel pentru fizică în 1921.
Frances Arnold, laureata premiului Nobel pentru chimie în 2018, a chiulit şi ea de la ore şi a avut parte de o şcolarizare turbulentă în anii 1960-1970 în Statele Unite.
''Nu eram disciplinată. Mă plictiseam uşor şi eram cu mult peste nivelul altor elevi din clasă. Pentru a mă ţine ocupată, profesorii îmi dădeau mici proiecte, cum ar fi să decorez sala de clasă'', a povestit ea pentru AFP.
Începând cu vârsta de 10 ani, a primit permisiunea să urmeze cursuri de liceu, cum ar fi geometria, care îi plăcea foarte mult.
Însă perioada de adolescenţă i-a fost marcată de respingerea sistemului şcolar şi, în cele din urmă, a fost exmatriculată.
''Cred că ceea ce ne era predat la şcoală nu mă interesa. Iar dacă un subiect mă interesa, îl învăţam singură dintr-un manual. Am reuşit totuşi să parcurg fiecare nivel, în ciuda numeroaselor absenţe'', a povestit ea.
La 69 de ani, laureata recunoaşte că felul în care s-a comportat nu constituie un model de urmat, însă pledează pentru o educaţie mai flexibilă.
''Şcolile nu deţin mijloace pentru a adapta învăţarea astfel încât copiii să beneficieze cu adevărat de acest lucru'', a deplâns ea.
Mulsul vacilor
David Card, laureatul premiului Nobel pentru economie în 2021, a avut şi el o şcolaritate atipică în lumea academică.
''Nu mai există nimeni în vreun program de doctorat în economie care să fi avut un parcurs asemănător cu al meu, care să fi studiat într-o şcoală rurală'', a remarcat el.
Născut într-o fermă din Canada în anii 1950, a studiat într-o mică şcoală unde circa 30 de elevi de niveluri diferite împărţeau aceeaşi sală de clasă.
''Învăţătoarea petrecea puţin timp la fiecare rând, care corespundea unui anumit nivel. Eu urmăream deseori ce învăţau clasele mai mari. Astfel am reuşit să progresez foarte rapid, iar asta nu a deranjat pe nimeni''.
A recunoscut totodată că acest sistem nu era adaptat elevilor care aveau nevoie de un sprijin mai individualizat.
Frances Arnold şi David Card au început să muncească de foarte tineri. Arnold a înşirat mai multe meserii în adolescenţă - chelneriţă, recepţionistă, şofer de taxi. Experienţe fundamentale, în opinia ei.
''Apreciem mai mult ceea ce ne oferă universitatea astfel încât să putem obţine o meserie pe care dorim să ne-o păstrăm toată viaţa. Munca ne învaţă totodată să ne organizăm timpul'', a mai spus ea.
David Card, la rândul său, a combinat şcoala şi viaţa la fermă de la cea mai fragedă vârstă.
''Nu cred că ne dădeau multe teme pe vremea aceea. Aveam aşadar mult timp liber. Îmi ajutam tatăl - am învăţat să conduc tractorul la vârsta de 11 ani. În fiecare dimineaţă, mă trezeam la cinci pentru a ajuta la mulsul vacilor'', a povestit el pentru AFP.
Înainte să-şi găsească menirea, amândoi au studiat alte domenii. Frances Arnold a urmat cursuri de inginerie mecanică şi aeronautică înainte să se îndrepte spre chimie.
''Nu eram sigură ce voiam să fac în viaţă. Am ales ingineria mecanică pentru că era filiera din inginerie cu cele mai mici exigenţe'', a mărturisit ea.
David Card a început să studieze fizica înainte să se îndrepte către economie.
În ciuda acestor parcursuri mai puţin convenţionale, cei doi şi-au găsit în cele din urmă drumul. Şi au câştigat premiul Nobel.
Comentează