Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CJ Timiş a alocat 4.000.000 de lei pentru spitale, cazarea medicilor şi dezinfecţia drumurilor județene

Inquam Photos/ Octav Ganea
isoleta coronavirus

Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a relocat 4.000.000 de lei, în şedinţa extraordinară de vineri, luaţi de la capitolele Sport şi Cultură, pentru asigurarea necesarului spitalelor în contextul COVID-19, pentru cazarea medicilor în spaţii hoteliere şi pentru dezinfecţia drumurilor judeţene din localităţi.

"În baza solicitărilor de la instituţiile care sunt în prima linie în lupta cu acest virus, vin cu acest proiect de hotărâre pentru bugetul rectificat al CJ Timiş, să alocăm suma de 4.000.000 de lei în acest sens, şi anume să mutăm în fondul de rezervă 2.500.000 de lei la Cultură şi 1.000.000 de la Sport şi încă 500.000 de lei îi avem alocaţi din aprobarea de la proiectul de data trecută. Suma totală de 4.000.000 de lei să o alocăm astfel: 1.580.000 de lei pentru ISU Banat pentru achiziţionarea de materiale şi echipamente de protecţie pentru toate instituţiile implicate la nivel judeţean în combaterea epidemiei; 420.000 de lei pentru decontarea de către judeţul Timiş a serviciilor hoteliere constând în cazare şi masă pentru personalul medical şi auxiliar; 150.000 de lei pentru Spitalul Municipal Lugoj în vederea achiziţionării kiturilor pentru testare COVID-19; 150.000 de lei pentru Spitalul Municipal Timişoara pentru achiziţionarea kiturilor şi consumabilelor pentru testare COVID-19; 1.000.000 de lei pentru Spitalul Judeţean Timişoara pentru achiziţionarea de aparate de respiraţie artificială; 100.000 de lei pentru decontarea de către judeţul Timiş a unor servicii de dezinfecţie pe drumurile judeţene din interiorul localităţilor şi 600.000 de lei pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea protecţiei împotriva infectării cu COVID-19", a explicat preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, potrivit Agerpres.ro.

Vezi și: 'Blestemul' PDL: Ministrul Muncii anunţă că în Guvernul Orban 'există o preocupare' pentru tăierea salariilor bugetarilor

CJ va achiziţiona servicii hoteliere destinate cadrelor medicale, pentru ca acestea să aibă unde să se odihnească între ture sau gărzi, fără a-şi pune în pericol propriile familii, măsura fiind luată în urma solicitării recente a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Călin Dobra a precizat că, deoarece în domeniul public şi privat al judeţului nu sunt imobile care pot fi puse la dispoziţie cu titlu gratuit, ca spaţii de cazare, s-a decis achiziţionarea unor servicii hoteliere la regim de trei stele, iar valoarea maximă a cazării se ridică la 230 lei/zi/persoană + 70 de lei/zi/persoană pentru catering. Valoarea totală estimativă a achiziţiei pentru o perioadă de 14 zile este de 420.000 lei cu TVA inclus. Hotărârea va avea aplicabilitate pe întreaga perioadă a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României.

Citește și: OFICIAL S-a lansat platforma online unde cetățenii pot înregistra documente pentru instituțiile publice

"Ştim cât de important este să ne protejăm medicii, cei care se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus. Prin hotărârea de astăzi, vom oferi cazare şi masă unui număr de 100 de cadre medicale, la solicitarea lor. Înţelegem riscul la care îşi supun familiile prin natura meseriei şi încercăm să le facem viaţa mai uşoară", a punctat Călin Dobra.

El a mai menţionat că testele care vor fi efectuate la Spitalul Municipal din Lugoj vor fi prelucrate cu un aparat de tip Real-Time PCR, în baza unei colaborări între unitatea spitalicească şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.