Claudiu Niculescu după înfrângerea cu Dinamo: 'Ne-au prins şi ne-au taxat. Cred că am avut un gol valabil'

Autor: Andrei Radu

Publicat: 12-12-2017

Actualizat: 12-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.digisport.ro

Tehnicianul echipei FC Volutari, Claudiu Niculescu, a declarat luni seară, după meciul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 0-2, că elevii săi nu au jucat rău, însă totul s-a decis în primele 15 minute. El consideră că FC Voluntari a avut un gol valabil în repriza a doua, care nu a fost validat.

"Tot meciul s-a decis în primele 15 minute. Dar cred că spre deosebire de ultima perioadă nu am făcut un joc rău astăzi. Două ocazii mari, cred că şi un gol valabil. Dacă se valida acel gol am fi intrat în joc. Cursul jocului putea fi altfel, era minutul 50 şi ceva, cred. Ne-au prins şi ne-au taxat şi acolo s-a scris istoria acestui joc, în primele 15 minute. Sunt foarte supărat, îmi găsesc destul de greu cuvintele. Trebuie să fie vreo zece camere doar pe linia porţii. Dar nu din cauza arbitrajului am pierdut acest meci", a spus Niculescu la Digi Sport.

Formaţia Dinamo a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Voluntari, în ultimul meci al etapei a XXI-a a Ligii I.

Golurile vor fi marcate de Anton ‘7 şi Katsikas ‘15.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri