Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clotilde Armand îi răspunde lui Sebastian Burduja: 'Liderii uselismului sunt străpunși de disperarea că nu mai pot fura nimic!'

Facebook
Clotilde Armand

Liderii uselismului de la Sector 1 străpunși de disperarea că nu mai pot fura nimic de la acestă primărie, transmite primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, ca răspuns la conferința de presă organizată de Sebastian Burduja.

„După doi ani de frământări useliste iată că de astăzi nu se mai ascund: PNL și PSD Sector 1 au apărut de braț împreună într-o conferință de presă să ne anunțe că nu vor vota proiectul pentru tichete fiindcă primărița este rea, mită electorală etc. Veșnica povestire. Alături de televiziunile pentru care dau bani din subvenție.

În schimb, tot PNL și PSD ne anunță că depun ei alt proiect prin care se vor între 2000 și 3000 lei pentru toate gospodăriile. Nu cum am făcut noi... Da, ați citit bine. Asta nu mai e mită electorală pentru ei și sunt măsuri de "politici publice". Cu această ocazie vă invit să-i priviți în toată splendoarea lor pe liderii uselismului de la Sector 1 străpunși de disperarea că nu mai pot fura nimic de la acestă primărie.

În proiectul depus de noi pentru tichetele anticriză banii folosiți de noi pentru această măsură erau ceea ce am economisit de la companiile aduse în primărie de PNL și PSD și ne-au facturat servicii fictive”, transmite Clotilde Armand, pe pagina ei de Facebook.

Sebastian Burduja, liderul PNL Sector 1, a declarat vineri într-o conferinţă de presă, despre primarul Clotilde Armand, că cea mai mare dezamăgire pe care o au faţă de această persoană este că este un simplu politruc, care nu a demonstrat altceva decât incompetenţă şi corupţie. El a acuzat-o pe Clotilde Armand că vrea să dea mită electorală prin ajutorul anunţat pentru toţi locuitorii sectorului de peste 18 ani, de 1.000 de lei şi a anunţat că PNL, împreună cu PSD au făcut un alt proiect de hotărâre, corect, echitabil şi transparent, care va viza cu adevărat nevoile oamenilor şi nu nevoia de a obţine voturile lor, informează News.ro.

Sebastian Burduja, PNL Sector 1 a afirmat că acest subiect a generat discuţii în spaţiul public şi anume ”iniţiativa pur electorală a primarului Clotilde Armand, privitoare la tichete anticriză”.

”Ele sunt, de fapt, în versiunea doamnei Armand tichete pro mită electorală, pentru că vizează numărul de persoane, peste 18 ani, primind fiecare votant al sectorului 1 suma de 1.000 de lei”, a spus liderul PNL Sector 1.

Sebastian Burduja a anunţat că ”astăzi, împreună cu partenerii de la PSD, vor prezenta un proiect corect, echitabil şi transparent, care va viza cu adevărat nevoile oamenilor şi nu nevoia de a obţine voturile lor”.

Preşedintele PNL Sector 1 a spus că ”vorbim de o sumă acordată pe gospodărie, nu pe votant, cum doreşte primarul Clotilde Armand, de termene mult mai scurte, astfel că până la 30 aprilie anul viitor trebuie plătite aceste sume către cetăţeni, nu până la alegerile locale, cum dorea primarul să lungească lucrurile, pentru a capitaliza electoral acest proiect”.

”Noi susţinem că într-o perioadă complicată, oamenii politici, care sunt lideri politici trebuie să se concentreze pe nevoile oamenilor şi nu pe alegerile următoare. Doamna Armand, prinsă în corzile incompatibilităţii de către ANI, de către Prefectura Bucureşti, cu sesizări la Parchet pe speţe flagrante în care şi-a plătit singură bani din proiecte europene şi înţelegem pe surse că şi i-a plătit în avans, iar lucrul acesta trebuie verificat. De asemenea, tot pe surse se aspune că deja a încercat să îi dea înapoi, să îşi acopere urmele. Acest subiect nu poate dispărea pentru că încearcă să îi mituiască pe cetăţenii Sectorului 1 cu 1.000 de lei”, a a afirmat ministrul Burduja.

El a menţionat că ”cea mai mare dezamăgire pe care o au faţă de această persoană este că este un simplu politruc, care nu a demonstrat altceva decât incompetenţă şi iată, corupţie, incompatibilitate în sectorul 1, fiind practic cu nimic diferită de politrucii pe care i-a criticat atâta timp”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.