Clubul Fermierilor Români propune autorităţilor lansarea în regim de urgenţă a unei noi scheme de ajutor de stat pentru extinderea şi dezvoltarea irigaţiilor locale, considerând că o astfel de măsură va reduce considerabil riscurile economice, precum şi pe cele privind siguranţa alimentară.
"Seceta de anul acesta a pus în evidenţă şi mai mult faptul că suprafaţa de teren irigabilă în prezent în ţara noastră este foarte scăzută, aspect care generează incertitudini serioase pentru securitatea alimentară a României şi afectează grav competitivitatea agriculturii locale. Fermierii pe care-i reprezentăm conştientizează şi ei pe deplin importanţa acestui subiect şi nevoia de efort investiţional pentru dezvoltarea de sisteme locale de irigaţii pe o suprafaţă cât mai largă. În contextul în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat public preocuparea pentru această problematică şi din dorinţa de a sprijini remedierea situaţiei, asociaţia noastră a înaintat autorităţilor propunerea de lansare în regim de urgenţă a unei noi scheme de ajutor de stat pentru extinderea şi dezvoltarea irigaţiilor locale. Echipa de specialişti ai Clubului a elaborat şi pus la dispoziţia Ministerului documente suport pentru analiza şi decizia rapidă în favoarea lansării unui program dedicat exclusiv irigaţiilor, bazat pe o schemă de ajutor de stat", se precizează într-un comunicat al Clubului Fermierilor Români transmis miercuri AGERPRES.
Iniţiativa asociaţiei vine în întâmpinarea şi sprijinul eforturilor autorităţilor române pentru un plan de măsuri imediate, eficiente, cu impact pe termen lung privind asigurarea funcţionării şi extinderea sistemului de irigaţii în ţara noastră, pentru reducerea riscurilor economice, cele privind siguranţa alimentară şi competitivitatea fermierilor români în situaţii de secetă.
Nouă schemă de ajutor de stat propusă de asociaţia fermierilor cuprinde trei forme de sprijin, precum şi flexibilitate la începutul perioadei de finanţare. Astfel, este vorba de o garanţie a statului pentru împrumuturi bancare cu destinaţia respectivă (contracte de împrumut pe 72 luni; subvenţionare a dobânzii în limita a 100.000 euro pe beneficiar (conform prevederilor cadrului temporar); confirmare a aplicării regimului de taxare pentru motorină şi în ceea ce priveşte combustibilul necesar pompelor pentru sistemele de irigaţie locale.
Potrivit sursei citate, flexibilitatea ar consta într-o perioadă de graţie la rambursare de 6 luni cu privire la creditele de mai sus. Formele de sprijin prezentate sunt permise de Cadrul European Temporar în materia ajutoarelor de stat (cu respectarea specificităţilor acolo descrise) şi nu vor ridica dificultăţi de aprobare la nivelul Comisiei Europene (procedura de aprobare în cazuri destul de similare fiind rapidă).
"Considerăm că puţine programe de investiţii ar putea avea un impact mai bun proporţional şi durabil decât unul de tipul celui prezentat şi sperăm într-o promovare cu maximă celeritate din partea autorităţilor române, de natură a contribui efectiv chiar de anul acesta atât la agricultura românească, cât şi la revigorarea economică mai largă", spun reprezentanţii asociaţiei.
Clubul Fermierilor Români este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociaţiei sunt fermieri performanţi care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu.
Clubul Fermierilor Români propune extinderea sistemului de irigaţii locale printr-o schemă de ajutor de stat
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara sunt principalele hub-uri cu oferte de joburi pentru specialişti în domeniul AI (consultanţi)
9

797
`Regele ciobanilor` a vrut să-i fenteze cu martori pe procurorii EPPO dar a picat cu brio testarea poligraf - La final fermierul a fost trădat de propriile angajate
797

26
Kazahstanul se 'înfige' în Europa la principala economie de pe continent: KazMunayGas intenționează să furnizeze 1,7 milioane de tone de petrol Germaniei în 2025
26

38
O săptămână dedicată investițiilor în educație și cultură - Inaugurare simultană la ASE și Academiei de Muzică din Cluj
38

3.463
Leul se prăbușete în raport cu euro. Moneda europeană este în contină creștere de câteva zile. Cursul valutar anunțat de BNR
3.463

116
Consilierul lui Mugur Isrăescu, despre moneda euro digitală: 'Scopul său nu este de a înlocui numerarul, ci de a servi drept complement al acestuia'
116

71
Reglementarea jocurilor de noroc - Standard european pentru protecția jucătorilor, adoptat de Comitetul European de Standardizare
71

5.451
După 70 de ani, un celebru produs, folosit de români și de pe timpul comunismului, dispare de pe piață
5.451

4.292
Specialist: Nu vă puneți speranța în Pilonul II – pensia va fi o dezamăgire pentru milioane de români
4.292

56
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă cere reformă legislativă în domeniul recrutării de personal străin
56

402
Andi Cristea cere reguli comune în UE pentru Uber și Bolt
402

3.561
Discuția prin care `regele ciobanilor` s-a demascat singur, interceptată de parchetul european: `Eu de atâția ani nu m-am mai implicat direct! Eu!/ Dar eu coordonez, clar, totu’! `
3.561

18
Bursa de la Bucureşti a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi
18
Comentează