DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Clubul Rapid este nemulțumit de anumite aspecte ale viitorului stadion din Giulești

siglă rapid

Clubul Rapid şi-a expus din nou poziţia în legătură cu noul Stadion Giuleşti, aflat acum în construcţie, după mai multe discuţii cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi cei ai constructorului, anunță MEDIAFAX.

Subiectul este unul delicat, fiindcă suporterilor nu le convine în primul rând capacitatea generală a arenei, forma şi capacitatea tribunei a II-a. Rapid anunţă ce concluzii s-au tras după discuţiei de vineri, 6 decembrie, şi concluzionează prin a spune că ”a ales să nu dea curs unei campanii de protest în vederea modificării proiectului”.

”La finalul sezonului de toamnă, am ales să facem public punctul de vedere al FC Rapid în ceea ce priveşte noul stadion Giuleşti, deşi am fost mereu implicaţi activ în discuţiile privind construcţia acestuia, acest subiect fiind întotdeauna unul extrem de important pentru noi.

Citește și:  ALERTĂ după măturisirile lui Gheorghe Dincă - Mama Luizei, iubitul fetei și o colegă, CITAȚI de urgență la DIICOT Craiova

Este cunoscut, probabil, faptul ca în ultimele săptămâni au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţii CNI şi cei ai constructorului, pe de o parte, şi reprezentanţii CS Rapid, FC Rapid şi cei ai suporterilor rapidişti, pe de altă parte.

În primul rând, dorim să le mulţumim suporterilor pentru implicarea de care au dat dovadă, dar şi pentru mobilizarea şi determinarea puse în slujba identificării unor soluţii viabile.

Dorim, cu această ocazie, să clarificăm un aspect important: conducerea clubului FC Rapid cunoaşte (ar fi nefiresc să fie altfel!) atât locul pe care stadionul Giuleşti îl ocupă în istoria Rapidului, cât şi importanţa tribunei a II-a, pentru istoria rapidismului.

Chiar dacă, oficial şi instituţional, statutul clubului de fotbal în relaţia cu stadionul este cel de chiriaş (acesta fiind, în fapt, statutul clubului de fotbal şi înainte de faliment), am încercat să avem un dialog cu conducerea CNI, pe tema stadionului aflat în construcţie. Mulţumim, astfel, domnului director Cefalan pentru deschiderea de care a dat dovadă faţă de FC Rapid, în ciuda faptului că, obiectiv vorbind, nu există o relaţie contractuală sau instituţională între CNI şi FC Rapid.

În virtutea acestei relaţii, clubul FC Rapid a cerut şi primit informaţii cu privire la forma şi capacitatea stadionului, după apariţia în spaţiul public a ultimului proiect, primind asigurări că, datorită multiplelor constrângeri, configuraţia tribune a II-a, deşi departe de aşteptările noastre, este una optima în condiţiile date.

Iată, pe scurt, concluziile discuţiei de vineri, 6 Decembrie 2019:

• în ciuda eforturilor şi profesionalismului arhitecţilor invitaţi de reprezentanţii suporterilor rapidişti, nu a putut fi identificată o soluţie fezabilă din punct de vedere tehnic şi sustenabilă economic pentru modificarea tribunei a II-a. Limitările proiectului sunt cele deja cunoscute: liniile de cale ferată din spatele tribunei (linii aflate ÎN UZ la acest moment), normele ISU, regimul de înălţime al zonei, normele de securitate, prevederile UEFA pentru stadioane de categoria a IV-a.

• ideea schimbării categoriei stadionului a fost exclusă, întrucât o categorie inferioară nu ar mai fi reprezentat o investiţie prioritară pentru Guvernul României.

• pentru a corecta, pe cât posibil, aspectul neunitar al stadionului (tribuna a II-a având o înălţime mai mică decât a restului stadionului), se va realiza o supraînălţare a tribunei a II-a, pe structura uşoară pe care va fi montată instalaţia de nocturnă. Astfel, instalaţia de nocturnă a tribunei a II-a se va afla la acelaşi nivel cu nocturna celorlaltor tribune, corectând aspectul neunitar datorat diferenţei de înălţime.

• în colţurile tribunei a II-a, pe exterior, se vor monta riflaje ce vor avea ca scop „închiderea” stadionului, eliminând zonele deschise vizibile în proiect.

• montarea de panouri LED (tabele de marcaj moderne), în colţurile tribunei a II-a, este o varianta de lucru, ce trebuie însă studiată, întrucât luminozitatea lor poate afecta vizibilitatea spectatorilor.

• a fost vehiculată ideea plasării sectorului oaspete la tribuna a II-a. Acest lucru este inacceptabil, din punctul nostru de vedere, şi nu va fi pus in practică. Singura variantă acceptabilă este plasarea suporterilor oaspeţi în colţul Peluzei Sud, dinspre tribuna a II-a, acest lucru fiind perfect realizabil din perspectiva accesului şi normelor de securitate.

• capacitatea stadionului va fi marită cu 250 de locuri la tribuna a II-a, însă nu prin constructii suplimentare, ci prin realocarea spaţiului destinat iniţial unor locuri pentru persoane cu dizabilităţi şi insoţitorii acestora, însă acest lucru nu înseamnă eliminarea locurilor.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat amenință că pleacă din România. Fondatorul SMURD: Pentru ce am făcut în țara asta, dacă vor să mă demită, să mă demită onorabil .

Una dintre cauzele (nu singura) pentru care forma tribunei a II-a este cea cunoscută este parametrul „C value” – unghiul de vizibilitate recomandat de UEFA. Acesta reprezintă unghiul optim de înclinaţie al tribunei pentru a asigura vizibilitatea spectatorilor. Valoarea recomandată de UEFA a fost preluată în studiul de fezabilitate şi, ulterior, în proiect şi autorizaţii. Din păcate, iar asta nu este nicidecum o scuză, ci relatarea unei situaţii de fapt, momentul întocmirii studiului de fezabilitate a coincis cu cea mai neagră perioadă din istoria clubului Rapid. În acel moment, atenţia era îndreptată spre însăşi existenţa clubului, prioritare fiind forma juridică şi sportivă a noului Rapid.

Motivul pentru care clubul FC Rapid a ales să nu dea curs unei campanii de protest în vederea modificării proiectului este unul simplu şi, sperăm, de înţeles. CNI, prin domnul Cefalan, a demonstrat în permanenţă deschidere şi o atitudine deschisă faţă de FC Rapid, dialogul fiind, în opinia noastră, unul remarcabil. Iar dialogul despre care vorbim a început înaintea întâlnirilor de la sediul CNI, şi a continuat şi în afara cadrului acestora. Într-o astfel de situaţie, întotdeauna clubul FC Rapid va reacţiona corect, înţelegând să raspundă cu aceeaşi monedă deschiderii şi înţelegerii.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.