Cluburile din Premier League au votat împotriva implementării VAR din sezonul viitor

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 13-04-2018

Actualizat: 13-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres

Cluburile din Premier League au votat, vineri, împotriva introducerii asistenţei video pentru arbitraj (VAR) în sezonul 2018-2019. “Decizia vine după discuţii detaliate cu privire la progresele făcute la testările VAR în fotbalul din Anglia şi ceea ce am învăţat din numeroasele competiţii din alte ţări, unde se foloseşte”, a precizat Premier League într-un comunicat.

Testarea VAR va continua în Anglia în sezonul viitor, iar cluburile din primul eşalon au cerut ca tehnologia să fie folosită în mai multe partide din Cupa Angliei şi Cup Ligii Angliei, pentru a i se aduce îmbunătăţiri. Folosit în Cupa Angliei şi Cupa Ligii, VAR a provocat numeroase controverse. Pe de-o parte se consideră că timpul până la luarea unei decizii afectează meciul, iar pe de alta este criticat faptul că spectatorilor nu li se oferă suficiente informaţii spectatorilor, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri