Selecţionata Argentinei, condusă de superstarul Lionel Messi, una dintre favoritele Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2022, a sosit în Qatar joi, la ora locală 2:30, la bordul unei aeronave care a transportat-o de la Abu Dhabi, informează AFP, potrivit Agerpres.
Cu doar câteva ore înainte, naţionala "albiceleste" a învins cu scorul de 5-0 echipa Emiratelor Arabe Unite, în ultimul meci de pregătire înaintea turneului final din Qatar.
Argentinienii s-au impus prin dubla lui Angel Di Maria (25, 36) şi golurile lui Julian Alvarez (17), Lionel Messi (44) şi Joaquin Correa (60).
Aceasta a fost a 36-a partidă consecutivă fără înfrângere pentru naţionala Argentinei, care s-a apropiat astfel la o lungime de recordul deţinut de Italia din 2021 (37 de meciuri fără înfrângere).
În acest ultim test, Argentina a evoluat în formula: Emiliano Martinez - Juan Foyth, Nicolas Otamendi (German Pezzella, 46), Lisandro Martínez, Marcos Acuna (Joaquin Correa, 46) - Alexis MacAllister (Gonzalo Montiel, 46), Leandro Paredes (Guido Rodríguez, 74), Rodrigo De Paul - Lionel Messi, Julian Alvarez (Enzo Fernandez, 50), Angel Di María (Nahuel Molina, 46).
Cupă Mondială din Qatar reprezintă, fără nicio îndoială, ultima ocazie pentru Messi (35 de ani), septuplu câştigător al Balonului de Aur, de a obţine trofeul cel mai prestigios din fotbalul mondial.
Atacantul lui Paris Saint-Germain a cucerit cu echipa naţională a ţării sale Campionatul Mondial Under-20, în 2005, medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, precum şi Copa America în 2021, în faţa "eternei rivale" Brazilia, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro.
Tot pe celebra arenă braziliană, Messi şi colegii săi au pierdut însă finala Cupei Mondiale din 2014, fiind învinşi după prelungiri de selecţionata Germaniei (0-1).
Argentina îşi va face debutul în CM 2022, marţi, 22 noiembrie, împotriva echipei Arabiei Saudite, în cadrul Grupei C, din care mai fac parte Mexic şi Polonia.
Selecţionerul argentinian Lionel Scaloni a deplasat în Qatar următorul lot de 26 de jucători:
Portari: Emiliano Martinez (Aston Villa), Franco Armani (River Plate), Geronimo Rulli (Villarreal);
Fundaşi: Gonzalo Montiel (Sevilla FC), Nahuel Molina (Atletico Madrid), German Pezzella (Real Betis), Cristian Romero (Tottenham Hotspur), Nicolas Otamendi (Benfica Lisabona), Lisandro Martinez (Manchester United), Juan Foyth (Villarreal), Nicolas Tagliafico (Olympique Lyon), Marcos Acuna (Sevilla FC);
Mijlocaşi: Leandro Paredes (Juventus Torino), Guido Rodriguez (Real Betis), Enzo Fernandez (Benfica Lisabona), Rodrigo De Paul (Atletico Madrid), Exequiel Palacios (Bayer Leverkusen), Alejandro Gomez (Sevilla FC), Alexis MacAllister (Brighton & Hove Albion);
Atacanţi: Paulo Dybala (AS Roma), Lionel Messi (Paris St Germain), Angel Di Maria (Juventus Torino), Nicolas Gonzalez (Fiorentina), Joaquin Correa (Inter Milano), Lautaro Martinez (Inter Milano), Julian Alvarez (Manchester City).
CM 2022: Messi şi selecţionata Argentinei au sosit în Qatar, după o victorie categorică în ultimul meci de pregătire
Explorează subiectul
Articole Similare

1.809
Incident la Jocurile Olimpice: un român a rupt clanța vestiarului și a blocat Germania înainte de aurul olimpic la sanie
1.809

97
Tenis: Karolina Muchova a câştigat primul său titlu WTA 1.000 din carieră
97

298
JO 2026: Clasamentul pe medalii după finalele de sâmbătă
298

32
JO 2026: olandezul Jens van 't Wout a câştigat al doilea său titlu olimpic, în proba de 1.500 de metri a concursului de patinaj viteză pe pistă scurtă
32

195
Serie A: Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins pe Juventus Torino, sâmbătă, pe teren propriu
195

37
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Real Sociedad
37

23
CS U Cluj a învins-o pe CSM Sighişoara, în campionat
23

32
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
32

85
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
85

32
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
32

3.232
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
3.232

63
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
63

53
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
53

















Comentează