Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNA a amendat Romania TV cu 10.000 de lei: Dana Budeanu a spus despre Clotilde Armand că e 'animală, nesimţită'

facebook.com
Dana Budeanu

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, miercuri, postul România TV, cu o amendă de 10.000 de lei din cauza încălcării prevederilor legislaţiei audiovizuale prin difuzarea unor afirmaţii xenofobe ale preotului Valentin Guia şi ale unor declaraţii ale Danei Budeanu despre primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță Agerpres.

Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice o amendă de 10.000 de lei postului România TV, deoarece radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 47 alin. (2), ale art. 64 alin. (1) lit. a) precum şi pe cele ale art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunilor "Ştirile România TV" din data de 5 iulie, ora 15,00, şi "Breaking News" din 31 iulie, orele 21,00 şi 22,00, potrivit unui comunicat al CNA.

Propunerea a fost făcută de Dorina Rusu (membru CNA), care a calificat afirmaţiile preotului Valentin Guia drept un "delir religios, antieuropean şi ultranaţionalist", împotriva sancţiunii votând Monica Gubernat, Valentin Jucan şi Nicolae Bălaşa.

"Este un delir religios, antieuropean, naţionalist, ultranaţionalist şi vreau să vă întreb de ce moderatorul nu temperează. De ce nu intervine editorul pentru că nu poţi să-l laşi aşa să spună orice. (...) De asemenea, aş vrea să vă întreb care e motivul pentru care, văzând ce spune Dana Budeanu în acea intervenţie a ei online, dumneavoastră aţi preluat-o în emisiunea de pe 31 a şaptea, în care a spus că Clotilde Armand este 'animală, nesimţită'? Eu înţeleg că oamenii sunt supăraţi că sunt şobolani şi nu se ridică gunoiul, dar asta nu înseamnă că la emisiunile de televiziune trebuie să fie preluate materiale cu acest tip de limbaj", a spus Dorina Rusu.

Reprezentantul postului România TV, Roxana Niculescu, a susţinut că remarcile preotului nu făceau obiectul reclamaţiei, fiind deja discutate într-o şedinţă anterioară a Consiliului.

"Dacă vă uitaţi, reclamaţia era făcută pentru ora 21,00. Colegii dumneavoastră de la monitorizare au dus mai departe şi au căutat şi în ora 22,00. Şi am spus de la început că e un deja vu. Subiectul era parada din 15 august pe care l-aţi analizat, da? (...) Este vorba de luna iulie, iar acest subiect al paradei din 15 august s-a mai discutat. Dacă este acum să luăm fiecare emisiune şi separat, o facem", a spus Niculescu.

Întrebată de Monica Gubernat la ce face referire când se referă la xenofobie, Dorina Rusu a răspuns: "Aşa cum e prezentată în această intervenţie a preotului, Uniunea Europeană este un organism străin, care încearcă să ne impună nouă ceva şi noi suntem în genunchi; şi noi trebuie să ne revenim şi să fim demni şi să nu mai acceptăm să nu mai fie Sodoma şi Gomora peste noi. Deci, din cauza a ce se întâmplă la Comunitatea Europeană. Sigur că şi noi suntem europeni, dar dânsul nu consideră aşa. Dânsul consideră că este un element străin, care vrea să ne impună nouă şi noi nu trebuie să stăm în genunchi".

Codul de reglementare a conţinutului audiovizual stipulează în articolul 47 - (2) că "este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe".

Articolul 40 - (2) din acelaşi Cod prevede că, "în cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile". "În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (...) (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă", se arată în Cod.

Totodată, art. 64 - (1) din Codul audiovizualului precizează că "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

În aceeaşi şedinţă au fost sancţionate cu somaţie publică:

* România TV pentru emisiunea "România la raport" din 14 iulie, difuzată fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului;

* Telestar 1 pentru încălcarea prevederilor art. 27 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 135 alin. (4) din Codul audiovizualului (monitorizare: perioada 7 - 8 iulie)

În urma analizării rapoartelor întocmite de Direcţia Control, membrii Consiliului au decis să sancţioneze cu câte o somaţie publică posturile:

* Turda TV (Turda/Cluj) pentru că nu a respectat dispoziţiile art. 40 alin. (2) la difuzarea, în cadrul ediţiei informative din data de 6 iulie, a ştirii cu titlul "Opoziţia nu vrea bani publici pentru sportul turdean - Primarul promite sprijin necondiţionat pentru sportivi";

* NCN (Cluj-Napoca/Cluj) pentru emisiunea "Vroom vroom" din 23 septembrie, în cadrul căreia au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, potrivit cărora: "Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise". La stabilirea sancţiunii s-a reţinut şi nerespectarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului ("Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscene").

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.