CNA reacționează la 'Bomba momentului' - Realitatea Plus, sancționată după dezvăluirile despre 'raportul SUA și anularea alegerilor'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 20-08-2025 23:43

Actualizat: 21-08-2025 02:43

Article thumbnail

Sursă foto: realitatea.net

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în şedinţa de miercuri, sancţionarea postului Realitatea Plus pentru o serie de emisiuni şi dezbateri în care nu au fost respectate reglementări în vigoare.

Astfel, potrivit CNA, pe 27 august, timp de 10 minute, între orele 19:00 şi 19:10, Realitatea Plus este obligată să transmită numai textul deciziei de sancţionare.

Întrunit miercuri în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite şi a decis să sancţioneze Realitatea Plus "cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 27.08.2025, timp de 10 minute, între orele 19:00 şi 19:10, numai textul deciziei de sancţionare", se precizează într-un comunicat al CNA, transmis AGERPRES.

"Rapoartele de monitorizare cuprind ediţii ale emisiunilor de ştiri şi dezbateri transmise în data de 19.08.2025 (în intervalul orar 10:00 - 23:51), la difuzarea cărora nu au fost respectate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002 şi nici dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) din Decizia CNA nr. 573/ 2025 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Printre titlurile afişate pe ecran "Bomba momentului: Raportul SUA despre anularea alegerilor", "Demascarea mârşăviei globaliste", "Cum ne-au anulat alegerile", "Surse: Iohannis, Ciolacu şi Odobescu au executat planul Biden"; "Surse: Iohannis şi Ciolacu, în raportul SUA cu anularea alegerilor"; "Surse: Oamenii lui Biden, implicaţi în anularea alegerilor"; "Anchetă incendiară în SUA după anularea alegerilor de la noi"; "Bomba momentului: Raportul SUA despre anularea alegerilor"", a informat CNA.

De asemenea, tot în şedinţa de miercuri, Consiliul a decis să sancţioneze Naşul TV cu somaţie publică pentru ediţiile din 28 şi 29 aprilie 2025 ale emisiunii "Să vorbim despre tine".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri