După nouă sezoane, CNA vrea să intervină. Ce se întâmplă cu Insula Iubirii

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-10-2025 09:52

Article thumbnail

Sursă foto: captura

Consiliul Naţional al Audiovizualului vrea să impună Antenei 1 să schimbe ora de difuzare a reality-show-ului Insula Iubirii. După cea mai nouă ediție a emisiunii difuzată în luna august s-au primit numeroase sesizări, inclusiv o reclamaţie de la Organizaţia Salvaţi Copiii, potrivit paginademedia.ro.

Astfel, în ședința din 15 octombrie membrii CNA au discutat despre schimbarea orei de difuzare.

„Vă semnalăm că o astfel de emisiune poate avea rol de divertisment pentru adulţi dar, pentru minori, chiar şi pentru cei care au peste 12 sau 15 ani, care se află în mod natural în etapa primelor curiozităţi romantice, contactul cu acest program primeşte dimensiunea de ghid în navigarea relaţiilor şi capătă proporţii revelatoare, dar nocive, în dezvoltarea lor.

Acest show nu oferă informaţii despre valorile împărtăşite şi respectul reciproc pe care se întemeiază un cuplu format din doi adulţi responsabili de acţiunile lor, despre rolul dialogului pentru consolidarea cunoaşterii şi pentru dezvoltarea empatiei, ci cultivă şi glorifică deresponsabilizarea prin întărirea diadei „victimă-agresor” , oricum dominantă în mentalul social românesc.”, se arată în sesizarea făcută de Organizaţia Salvaţi Copiii.

Decizie CNA

Membrii au decis în unanimitate că principala problemă cu această emisiune este ora de difuzare, iar aceasta mai poate să fie difuzată în anumite condiții.

Programul ar trebui să fie clasificat ca fiind pentru persoane de peste 15 ani, pentru că are numeroase scene de nuditate, limbaj explicit, imagini în care se prezintă consum de alcool. O astfel de producție se poate difuza doar după ora 23.00.

Reacția Antenei 1

Reprezentanta Antena Group a afirmat că nu este vorba despre o emisiune educativă

„Prima precizare: Insula iubirii nu este o emisiune educativă. (...) Una dintre reclamaţii se referea la caracterul educativ pe care ar trebui să-l aibă această emisiune.”, a spus Adriana Păpureanu.

„Nici nu trebuie să fie educativă, problema este ora de difuzare. Asta este problema. Ştim că nu este educativă, este o emisiune de divertisment care după cum se vede sau cel puţin în opinia mea este destinată adulţilor, cu o groază de tente sexuale. Hai să nu le punem acolo unde au accesibilitate minorii. Despre asta este vorba.”, a fost răspunsul lui Valentin Jucan, membru CNA.

Adriana Păpureanu a mai spus că în „Insula iubirii nu există modele."

"Nu vine nimeni să-ţi spună că viaţa va fi foarte frumoasă dacă mergi în direcţia aia. Nu-ţi promite nimeni tărâmul făgăduinţei, nu-ţi spune nimeni urmeaz-o pe... că ea va fi frumoasă.”

„Când vorbim de modele în accepţiunea comună, aveţi dreptate. În termeni ştiinţifici, un model este un comportament la care un copil asistă şi pe care îl preia mecanic. Nu trebuie să-i spună cineva fă la fel ca mine. (...) Singura problemă pe care o reproşez şi sunt vehement aici este că nu are ce căuta asta la ora opt (seara - n.r.).”, a spus și Mircea Toma.

Monica Gubernat, membru CNA: „Acest tip de emisiune nu are ce să caute la ora opt, aşa este.”

"Insula iubirii este un fenomen"

Valentin Jucan a concluzionat:

"Insula iubirii este un fenomen. Este imposibil să nu existe un impact la nivelul comportamentului atunci când discutăm despre un fenomen. Insula iubirii a provocat doar prin dezbaterile dintr-un anumit segment din societate suficient de multă emoţie încât să se transforme cel puţin într-un factor de influenţare dacă nu într-un model."

„Nu toată lumea are capacitatea cognitivă de a se uita cu detaşare sau cu amuzament sau de a prelua nişte comportamente de la Insula iubirii cu nuanţa unei normalizări. Or viaţa de zi cu zi, mai ales a minorilor nu este precum ce se întâmplă în Insula iubirii, despre asta este vorba. De aceea există categorii de vârstă.”

Monicăi Gubernat a propus ca ora de difuzare să fie schimbată.

„Pentru că este o problemă de oră până la urmă şi pentru că această emisiune s-a încheiat acum o lună şi jumătate şi noi nu am reuşit atunci să analizăm, şi bănuiesc că o să mai faceţi emisiuni Insula iubirii, eu voi propune o somaţie de intrare în legalitate. Ceea ce înseamnă că viitoarele ediţii vor trebui difuzate începând cu ora 23.00, nu de la 20.00.

Pornind de la această somaţie, dacă nu o respectaţi, ştiţi că urmează amenzi drastice. O să propun o somaţie de intrare în legalitate cu privire la oră. Conţinutul nu este de ora 20.00, este de ora 23.00”, a spus Gubernat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri