CNAIR a anunțat că Transfăgărășanul se deschide miercuri circulației

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 30-06-2020

Actualizat: 30-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat, marți, că circulația pe Transfăgărășan va fi deschisă începând din 1 iulie, de la ora 8.00, anunță MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, între orele 7.00-21.00.

Citește și: Taberele din PSD: Cine se aliniază în spatele lui Eugen Teodorovici

Pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR precizează că circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții.

Șoferii sunt sfătuiți să circule prudent și să adapteze viteza la condițiile de trafic.

De asemenea, CNAIR atenționează că, în ultima perioadă, în zonă este semnalată prezența urșilor, iar șoferilor le este recomandat să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri