Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNN va fi relansat de un fost CEO BBC și New York Times

cnn.com
CNN

Grupul Warner Bros. Discovery l-a numit miercuri pe un veteran al industriei media, britanicul Mark Thompson, care a condus în trecut BBC şi The New York Times, în funcţia de CEO al CNN pentru a relansa acest post TV de ştiri, aflat în căutarea unei noi identităţi şi confruntat cu o scădere a cotelor de audienţă, informează AFP.

În vârstă de 66 de ani, Mark Thompson îl înlocuieşte în poziţia de CEO al CNN pe Chris Licht, contestat pe plan intern şi forţat să demisioneze în luna iunie, la doar un an după numirea sa în funcţie, pe fondul scăderilor de audienţă şi după o polemică stârnită de o emisiune considerată prea favorabilă faţă de fostul preşedinte american Donald Trump, conform agerpres.

Mark Thompson va avea misiunea delicată de a relansa audienţele CNN, depăşite de cele ale posturilor rivale Fox News şi MSNBC, în timpul alegerilor primare americane şi, apoi, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2024, care se anunţă una extrem de intensă odată cu viitoarele procese intentate lui Donald Trump.

"Mark este un adevărat inovator care a transformat pentru a le duce în era digitală două dintre cele mai respectate instituţii jurnalistice din lume", a declarat CEO-ul grupului Warner Bros. Discovery, David Zaslav, care salutat totodată "o forţă extraordinară pentru CNN şi jurnalism în această perioadă crucială".

"Lumea are nevoie mai mult ca niciodată de informaţii fiabile şi precise, iar noi n-am avut niciodată în trecut atât de multe mijloace pentru a răspunde acestei nevoi în ţara noastră şi în străinătate", a declarat Mark Thompson, care îşi va prelua funcţia în data de 9 octombrie.

Director general al BBC din 2004 până în 2012, el a devenit apoi CEO-ul ziarului The New York Times (2012-2020) într-o perioadă în care prestigiosul cotidian american s-a transformat cu succes pentru a se adapta la era digitală şi pentru a-şi creşte numărul de abonaţi (aproape 10 milioane în 2023).

Deja aflat în pierdere de viteză după era Trump, care a galvanizat audienţele posturilor de ştiri din Statele Unite, CNN a trebuit să îl concedieze la sfârşitul anului 2021 pe unul dintre prezentatorii săi vedetă, Chris Cuomo, care l-a ajutat pe fratele lui, Andrew Cuomo, fost guvernator al statului New York, să combată acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate împotriva sa.

Apoi, directorul emblematic al postului, Jeff Zucker, a trebuit să demisioneze în februarie 2022 după dezvăluirile despre relaţia lui secretă cu o colegă.

Una dintre primele misiuni ale lui Mark Thompson va fi aceea de a coordona lansarea serviciului online CNN Max, care va deveni disponibil începând din 27 septembrie pe platforma Max (fosta HBO Max), marcând astfel intrarea în epoca streamingului pentru celebrul post TV prin cablu.

Un precedent proiect de serviciu de streaming cu plată, CNN+, a fost abandonat după pierderi financiare şi scandaluri în aprilie 2022, la doar câteva săptămâni după lansarea sa şi la scurt timp după fuziunea dintre WarnerMedia (care deţine CNN, HBO Max) şi Discovery, care au format un gigant în industria media şi a streamingului, Warner Bros Discovery.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.