CNSLR Frăţia propune parlamentarilor din Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor să modifice Legea dialogului social (69/2011) în sensul creşterii procentelor de la care poate fi obţinută reprezentativitatea la nivel de unitate, potrivit unui comunicat remis joi de organizaţia sindicală, notează Agerpres.
CNSLR Frăţia şi-a exprimat îngrijorarea faţă de modul în care s-au desfăşurat joi lucrările în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, considerând că în urma acestor discuţii mişcarea sindicală nu va redeveni o forţă pe piaţa muncii din România, în această perioadă cu negocieri lungi şi greoaie, care nu vor conduce decât cel mult la complicarea situaţiei existente.
Organizaţia sindicală notează că în cadrul şedinţei Comisiei de Muncă s-a propus scăderea de la 50% la 35% a procentului de la care poate fi obţinută reprezentativitatea la nivel de unitate.
"Cu alte cuvinte, dacă o treime dintre angajaţi doresc să impună o direcţie, celelalte două treimi vor trebui să se conformeze", se menţionează în reacţia CNSLR Frăţia.
De asemenea, în Comisia de Muncă s-a propus scăderea pragului de reprezentativitate la nivel de sector, de la 7%, cât este în prezent, la 5%, precizează organizaţia sindicală.
"Acest nou prag este nesemnificativ şi nu duce la întărirea dialogului social, ci, din contră, la slăbirea acestuia şi la încurajarea destabilizării organizaţiilor sindicale. O organizaţie cu mai puţini membri, este o organizaţie mai slabă din punct de vedere financiar, mai săracă din punct de vedere al resurselor umane şi, în final, un partener de dialog social cu influenţă mică asupra unui sector de activitate", avertizează CNSLR Frăţia în comunicat.
Sindicatul solicită creşterea "procentelor de reprezentativitate, coagularea mişcării sindicale fiind esenţială în reprezentarea membrilor de sindicat, la negocierea contractelor colective de muncă şi a rezolvării problemelor sociale."
Organizaţia sindicală îşi exprimă îngrijorarea că "fărâmiţarea organizaţiilor sindicale, alimentată de dorinţa unora de a avea 'ştampilă', influenţă sindicală şi loc la masa discuţiilor şi negocierilor, cu câteva zeci sau sute de salariaţi, pot distruge tot ce astăzi mai reprezintă mişcarea sindicală românească."
Comentează