Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coaliția merge înainte ca tancul - Nicolae Ciucă: Este ilegal ca magistrații să facă grevă/ Video

PNL/ Facebook
Ciuca PNL

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că, în ciuda protestelor magistraților, coaliția va merge înainte cu legea privind eliminarea pensiilor speciale și a precizat că planul este adoptarea unui pachet de legi până săptămâna viitoare.

”Magistrații nu pot să facă grevă, este ilegal. Am înțeles și am discutat la nivelul coaliției pentru a analiza această situație. Decizia luată astăzi a fost ca săptămâna viitoare miniștri să fie prezenți la lucrări pentru a soluționa aceste probleme.

Din raportarea primită de la ministrul Muncii, avem acceptul pe proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale. De asemenea, vom adopta legea privind pensiile parlamentarilor și legea privind cumulul pensie-salariu.

Este nevoie ca fiecare ministru de linie să discute cu cei din sistem pentru a putea să adoptăm aceste legi. Este necesar să îndeplinim aceste obiective pentru a ne încadra în jaloanele din PNRR.

Am discutat domnul prim ministru Marcel Ciolacu, am discutat cu guvnernatorul BNR și este foarte clar că pentru a menține acest trend pozitiv trebuie să luăm aceste măsuri. ”, a spus Nicolae Ciucă.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.