Coaliţia SPD-CDU este cu un picior în groapă: Europarlamentarele le dă planurile peste cap la alegerile locale social-democraţilor

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 26-05-2019

Actualizat: 26-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: rfi.fr

Alegeri în oraşul-land Bremen, în paralel cu alegerile europene în Germania, riscă să reprezinte o înfrângere usturătoare a Partidului Social Democrat (SPD) şi să accelereze dezintegrarea coaliţiei pe care social-democraţii o formează la Berlin cu Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Citește și: Dezvăluire-bombă: USR-PLUS a depășit PNL și PSD

Sondaje cu privire la acest scrutin în cel mai mic land german, cu o jumătate de milion de locuitori, indică un rezultat strâns, dar sugerează că SPD ar putea să piardă un bastion pe care-l deţine de 73 de ani. Niciun alt land german nu a fost guvernat atât de mult de către acest partid.

Primele proiecţii urmează să fie difuzate duminică seara, la ora locală 18.00 (19.00, ora României), în acelaşi timp cu cele referitoare la alegerile europene, susceptibile să influenţeze coaliţia, în care atât CDU, cât şi SPD ar urma să înregistreze pierderi importante.

Citește și: Cine a blocat tentativa de fraudă – Rareș Bogdan intervine în scandalul izbucnit după ce mama primarului Constanței a fost prinsă cu 5 buletine de vot

În cazul în care SPD pierde Bremenul în favoarea conservatorilor, urmează să crească presiuni în vederea unei demsii a preşedintei SPD Andrea Nahles sau a unei ruperi a coaliţiei.

O mare parte a bazei electorale a SPD este în continuare ostilă prezenţei SPD alături de conservatori, un rol ingrat, pe care social-democraţii l-au jucat timp de zece din ultimii 14 ani şi o cauză din care au pierdut numeroase voturi.

Citește și: Surpriză! De ce a mers Carmen Iohannis singură la vot

SPD este creditat în prezent cu aproximativ 17% din intenţiile de vot, cu şase puncte procentuale mai puţin decât conservatorii.

Social-democraţii urmează să reexamineze, până la sfârşitul anului, pertinenţa rămânerii lor în Guvern.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri