Autorităţile neozeelandeze au recuperat mai mult de 3 tone de cocaină găsită plutind în Oceanul Pacific, cel mai mare transport ilegal de droguri descoperit vreodată în ţară, informează miercuri DPA, potrivit Agerpres.
Comisarul de poliţie Andrew Coster a declarat că cele 3,2 tone descoperite au o valoare estimată la 500 de milioane de dolari neozeelandezi (323 de milioane de dolari SUA).
Cocaina a fost lăsată la un punct de tranzit în apele internaţionale, plutind timp de şase zile la nord-est de Noua Zeelandă.
"Nu există nicio îndoială că această descoperire dă o lovitură financiară majoră producătorilor sud-americani şi până la distribuitorii acestui produs", a declarat comisarul.
Amploarea transportului sugerează că drogurile erau probabil destinate Australiei, a precizat Coster.
"Ştim că distribuirea oricărui drog ilicit provoacă un mare prejudiciu social, precum şi implicaţii negative asupra sănătăţii şi financiare pentru comunităţi, în special consumatorii de droguri şi familiile acestora", a notat el.
Nu au fost încă efectuate arestări şi poliţiştii lucrează cu parteneri internaţionali în investigaţie, a spus Coster.
Potrivit controlorul interimar al Serviciului Vamal din Noua Zeelandă Bill Perry, descoperirea este rezultatul colaborării dintre Vămi cu poliţia şi Forţele de Apărare ale Noii Zeelande.
"Este o ilustrare uriaşă până unde ajunge crima organizată cu operaţiunile globale de trafic de droguri şi arată că nu suntem
scutiţi de eforturile contrabandei de droguri în această parte a lumii", a spus Perry.
Cea mai mare captură de droguri în Noua Zeelandă a avut loc în 2022, când 613 kilograme de metamfetamină au fost confiscate.
Cocaină în derivă: Autorităţile neozeelandeze au recuperat 3 tone de cocaină care plutea în ocean
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

22
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
22

1.549
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.549

2.412
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.412

637
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
637

3.897
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.897

82
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
82

1.918
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.918

110
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
110

168
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
168

117
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
117

88
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
88

57
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
57

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33
















Comentează