Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cod galben de viscol în Bistrița-Năsăud - 60 de utilaje de deszăpezire intervin pe drumurile naţionale şi judeţene

Primaria Sectorului 5
utilaje deszapezire

Un număr de 60 de utilaje de deszăpezire intervin, joi seara, pe drumurile naţionale şi judeţene din Bistriţa-Năsăud, care se află sub cod galben de viscol, potrivit informării făcute de Instituţia Prefectului pe pagina de socializare.

De asemenea, pe raza municipiului Bistriţa, angajaţii primăriei intervin cu 27 de utilaje, potrivit Agerpres.

Potrivit Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, în Pasul Tihuţa, traversat de DN 17, nu sunt înregistrate probleme, însă circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate tronsoanele de drum.

"Pe drumurile naţionale se acţionează preventiv cu 34 de utilaje dotate cu lamă şi răspânditor antiderapant. În Pasul Tihuţa ninge viscolit, însă nu sunt înregistrate probleme. Pe drumurile judeţene, sunt în teren, la această oră, 26 de utilaje dotate cu lamă şi răspânditor antiderapant. Pe şoselele din municipiul Bistriţa, la această oră sunt în teren 11 utilaje cu lamă şi sărăriţă, 4 tractoare cu sărăriţă, 2 cisterne cu clorură de calciu, 6 cisterne dotate cu lamă şi clorură de calciu, iar pe trotuarele din municipiu acţionează 4 utilaje. (...) În continuare, în judeţ, se circulă în condiţii de iarnă, iar utilajele de deszăpezire intervin pentru curăţarea drumurilor şi combaterea poleiului cu material antiderapant", a transmis Prefectura.

În următoarele 24 de ore, judeţul Bistriţa-Năsăud se va afla sub două coduri galbene: primul vizează intensificări ale vântului pentru această noapte, cu viteze de 55-65 km/h, temporar viscolind ninsoarea; al doilea vizează zona de munte, unde la altitudini de peste 1.600 m vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 80-100 km/h, va fi viscol, vizibilitatea fiind redusă şi zăpada troienită.

Autorităţile atenţionează conducătorii auto să circule cu prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.