Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cod PORTOCALIU de INUNDAȚII: Care sunt zonele vizate

Inquam Photos / Ovidiu Iordachi
Inquam inundatii Pechea

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod portocaliu de inundații pe unele râuri din bazine hidrografice din județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud, valabilă până joi, la ora 14:00.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitațiilor lichide înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu posibile efecte severe de inundații locale, creșteri importante de debite și niveluri cu posibile depășiri ale Cotelor de inundație pe unele râuri din bazinele hidrografice: Tisa — afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Sighetu Marmației, Tur, Iza, Ruscova, Vaser, Lăpuș și afluenții de dreapta ai Someșului Mare aferenți sectorului aval S.H. Nepos, județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în bazinele hidrografice: Tur — bazin superior, Săpânța, Mara, Firiza, Cavnic și Suciu.

Citește și: Se SCHIMBĂ vremea în România: Care e prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va actualiza prognoza hidrologică, potrivit Agerpres.

Județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și zonele de munte ale județelor Mureș și Satu-Mare se află până joi la ora 18:00 sub atenționare Cod galben de precipitații abundente și intensificări ale vântului.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în regiunile nord-vestice va ploua, iar la munte vor fi precipitații mixte, favorizând topirea stratului de zăpadă.

În județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, precum și în zona de munte a județelor Satu-Mare și Mureș, cantitățile de apă vor depăși 20 — 25 litri/metrul pătrat și pe arii restrânse 30 litri/metrul pătrat.

Temporar, vântul va avea intensificări mai ales în Carpații Orientali, cu viteze de 55 — 65 de kilometri/oră, iar pe creste rafalele vor depăși 80 — 90 kilometri/oră.

ANM subliniază că intensificări ale vântului se vor înregistra și în celelalte regiuni, îndeosebi pe parcursul zilei de joi, 23 februarie, local și temporar cu viteze de 50 — 60 kilometri/oră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.