Rupere de nori în județul Covasna, Harghita și Neamț: A fost emis Cod portocaliu de vijelie / UPDATE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-07-2022

Actualizat: 23-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Danny Franks

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod portocaliu de vijelie, descărcări electrice şi averse, valabil până la ora 17:00 în mai multe localităţi din judeţele Covasna şi Harghita.

Astfel, în localităţile: Târgu Secuiesc, Sânzieni, Breţcu, Lemnia, Poian, Mereni şi Estelnic din judeţul Covasna precum şi în localitatea Plăieşii de Jos din judeţul Harghita se vor semnala vijelie şi rafale ale vântului de peste 70 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, averse averse ce vor acumula peste 35 litri/mp.

*

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de vijelie și averse pentru mai multe zone din județul Neamț.

Sunt vizate zona de munte la peste 1.800 metri altitudine și localitățile Bicaz, Pipirig, Pângărați, Crăcăoani, Poiana Teiului, Bicazu Ardelean, Hangu, Tarcău, Alexandru cel Bun, Tașca, Ceahlău din județul Neamț.

În aceste zone se vor semnala vijelie și rafale ale vântului de peste 70 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii și averse ce vor cumula 25-35 l/mp.

Avertizarea este în vigoare până la ora 16.30.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri