Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colectă pentru biserica incendiată din Râșca: Antimisul a fost salvat miraculos, deși clopotele s-au topit

biserica incendiu

Parohiile din Protopopiatul Târgu Neamț vor sprijini financiar și prin donații de obiecte bisericești comunitatea parohială din Râșca, a cărei biserică a fost mistuită de flăcări în după-amiaza zilei de 30 noiembrie. Deși clopotul s-a topit, Sfântul Antimis a scăpat de flăcări în mod miraculos.

Intervenind cu o autospecială pentru stingere și una pentru lucru la înălțime, pompierii au reușit să stingă incendiul și să evite extinderea lui la casa praznicală și la camera centralei, potrivit basilica.ro.

Citește și: Kamara intervine sarcastic în scandalul acuzației de rasism asupra lui Colțescu: Sunt component al trupei Alb Negru. Oare am voie să mai spun așa?

Bisericuța istorică „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Râșca, județul Neamț, era construită integral din lemn.

Parohia Râșca a fost filie, însă, de câțiva ani, cele 25 de familii din sat îl au alături pe Părintele Paroh Albert Iftime și familia lui. Parohul a înzestrat sfântul lăcaș cu obiecte liturgice și icoane care, din nefericire, s-au pierdut în incendiu.

Faptul că Sfântul Antimis nu a ars a fost interpretat de săteni ca un semn că oficierea Sfintei Liturghii nu va înceta niciodată în comunitatea lor.

Antimisul (antimension – gr. „în loc de masă”) este o năframă cu icoana Punerii în Mormânt a Domnului. Pe antimis se face sfinţirea Darurilor. Fără el nu se poate oficia Sfânta Liturghie.

Citește și: Cozmin Gușă dă vina pe Traian Băsescu, pentru eșecul PMP de la alegeri! ‘Băse cel vinovat’

Fiecare antimis este semnat de episcop și are înscrise numele parohiei și hramul bisericii. Este sfinţit cu Sfântul şi Marele Mir şi are în cusătura sa părticele de sfinte moaşte. Reprezintă giulgiul cu care a fost învelit Trupul Mântuitorului în Mormântul Învierii.

Pentru donații

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Râșca

RO85 RNCB 0199 1446 9167 0004, deschis la BCR

Telefon 0745.804.936 (Părintele Albert Iftime)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.