Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colecţia de artă a unui farmacist celebru, scoasă la licitaţie

Artmark
licitatie

Colecţia de artă a cunoscutului, în „lumea bună”, farmacist Rene Zdrafcovici este scoasă la licitaţie săptămâna viitoare, joi, 16 februarie, în cadrul unui eveniment-omagiu dedicat reputatului colecţionar, potrivit news.ro.

Piesele din cadrul Licitaţiei colecţiei de artă a farmacistului Rene Zdrafcovici constituie o valoroasă moştenire istorică şi culturală lasată de marele pasionat şi descoperitor de rarităţi.

Provenind dintr-o familie cu rădăcini în Banat, cu un bunic preot în Risipiţi şi un tată colonel în armata regală, Rene Zdrafcovici a fost farmacist militar, şeful farmaciei din cadrul Spitalului Militar între anii 1975-1990, dar şi un mare îndrăgostit de artă. A construit, de-a lungul vieţii, cu erudiţie şi abnegaţie, o impresionantă colecţie de artă, reunind pictură de patrimoniu, bijuterii de epocă, covoare şi icoane rare, dar şi rafinate piese de argintărie şi sticlărie de autor. S-a iniţiat în lumea valorii şi colecţionismului în anii ’70, cu mai bine de 50 de ani în urmă, mai întâi îndrăgind mobilierul de artă şi piesele de artă decorativă de autor, iar apoi foamea sa de frumos s-a extins către pictura şi sculptura româneşti moderne, cu accent pe marii colorişti interbelici, adăugând colecţiei tablouri importante semnate de Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Dumitru Ghiaţă, Lucian Grigorescu ori Samuel Mutzner.

Opere valoroase

Una dintre cele mai valoroase opere din colecţia Rene Zdrafcovici este „Curte interioară la Veneţia”, semnată de Gheorghe Petraşcu. Opera are o evaluare de 18.000-25.000 de euro şi a participat în 2022 la expoziţia „Valori artistice reprezentative din colecţii bucureştene" de la Muzeul Naţional de Artă al României.

O altă lucrare semnată de Gheorghe Petraşcu este „Natură statică cu mere şi ulcior”, evaluată la 8.000-14.000 de euro. Opera a fost remarcată de critica vremii după participarea la expoziţia personală Gheorghe Petraşcu de la Ateneul Român, 3 martie - 1 aprilie 1913, făcând parte din cele 120 de lucrări expuse atunci.

Din colecţia lui Rene Zdrafcovici face parte şi o splendidă icoană „Maica Domnului cu pruncul” pictată de Gheorghe Tattarescu. Opera, realizată în 1869, are o evaluare de 3.500-5.500 de euro.

Din colecţia farmacistului Rene Zdrafcovici ies la vânzare şi piese de mobilier de autor, obiecte din argint semnate de meşteri cunoscuţi sau sticlă de Bohemia pictată, recunoscută de secole pentru calitatea sa, precum şi pentru măiestria şi designurile deseori inovatoare. Un exemplu este colecţia de şase pahare din cristal de Bohemia, cu decor divers, care are preţul de pornire de 300 de euro. Din aceeaşi categorie fac parte şi vasele din cristal de Bohemia, decorate cu simboluri cinegetice ori mitologice, având preţuri de pornire diverse, de doar 200 de euro.

Expoziţia ce reuneşte opere de artă şi obiecte decorative ce provin din colecţia Rene Zdrafcovici poate fi admirată la Palatul Cesianu-Racoviţă de luni până duminică în intervalul orar 10:00-20:00.

„Erudiţie şi pasiune - Licitaţia colecţiei de artă a farmacistului Rene Zdrafcovici” se va desfăşura online, pe platforma Artmark Live 2.0, dar şi fizic la sediul Casei Artmark din str. C.A. Rosetti, nr. 5.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.