DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Colecţia Restitutio - Poveştile caselor ieşene care au devenit muzee literare

wikipedia.org
Palatul culturii iasi

Editura Muzeelor Literare Iaşi a lansat proiectul editorial - Colecţia "Restitutio", care prezintă detalii şi informaţii despre istoria caselor şi a proprietarilor lor, clădiri care, în timp, au devenit muzee literare şi care fac parte în prezent din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi potrivit news.ro

Iulian Pruteanu-Isăcescu, muzeograf, şef Birou programe culturale şi valorificare patrimoniu la MNLR Iaşi, secretar general de redacţie al revistei Dacia literară, prezintă şi aduce în centrul atenţiei publicului cititor povestea fiecărui muzeu, cu proprietarii, ascendenţa şi descendenţa acestora, cu detalii biografice şi istorice de interes atât pentru publicul larg, cât şi pentru specialiştii din domeniu. Acestea, alăturate unor ilustraţii de epocă şi fotografii de patrimoniu, formează „o viziune de ansamblu coerentă, fundamentată corect în spirit critic muzeografic şi nu numai”, spune criticul Mircea Coloşenco.

Primele trei volume, lansate de Ziua Culturii Naţionale, valorifică istoric poveştile Bojdeucii „Ion Creangă” (Din istoria primului muzeu literar din România), Muzeului „Vasile Pogor” (Din istoria Casei Pogor-Brătianu) şi Muzeului „Constantin Negruzzi” (Din istoria conacului Negruzzi de la Hermeziu).

Mircea Coloşenco scrie despre prima carte a Colecţiei Restitutio: „Monografia Bojdeuca Ion Creangă. Din istoria primului muzeu literar din România" (Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită) oferă un exemplu aproape singular în specific de responsabilitate scriitoricească şi se recomandă, atât în mediul academic, cât şi publicului larg, ca lectură şi interes detectivistic în cunoaşterea unui destin împlinit, faţă de poluarea ireversibilă a valorilor practicată în istoria recentă”.

Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), este una din cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi. Bojdeuca l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa din incinta Mănăstirii Golia. Humuleşteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârşitul vieţii. Toate "Poveştile" şi "Amintirile din copilărie" au fost scrise în căsuţa botezată de scriitor bojdeucă. În vara şi toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaş al lui Creangă.

Clădirea care adăposteşte expoziţia documentară referitoare la viaţa şi opera lui Creangă, biblioteca, precum şi amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 şi inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia centenarului morţii genialului povestitor.

Proiectul va continua, propunându-şi să prezinte istoria detaliată a tuturor muzeelor literare ieşene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.