#colectiv: Cele 5 stadii ale durerii în mediul online

Negare

Este dificil la viteza cu care circulă informația astăzi să existe un stadiu al negării. Între poveștile pe care le spunem luni la birou sau între colegi au existat reacții de tip „nu am crezut la început, că se transmitea doar la o singură televiziune". Dar, odată ce aspecte ale tragediei au fost povestite pe Internet, oricine a putut vedea amploarea tragediei. Altfel spus, perioada de negare a fost scurtă și a fost în principal offline.

Rămâne speranța că printre cunoscuții noștri nu există nimeni afectat. Circulă cu înfrigurare lista cu telefoanele de contactat puse la dispoziție de autorități, ca și apeluri pentru identificarea persoanelor lipsă.

Dar poate tot la negare ar trebui să punem și unele reacții ale habotnicilor religioși. Conform acestora incendiul nu ar fi o tragedie, ci o (binemeritată??) pedeapsă de la Dumnezeu pentru cei care l-ar adora pe Satana de Halloween. Textele sunt de-a dreptul suprarealiste:

„La ”Colectiv”, Halloween-ul și-a secerat roadele

Nu se poate să semeni vânt fără să culegi furtună. Asta face Halloweenul, în mod organizat, cu stipendii de la Ministerul Educației (și alte foruri guvernamentale), neamendat de ong-urile pentru drepturile omului, de peste 20 de ani, promovând cu mână liberă satanismul, în timp ce orele de religie sunt acuzate de ”îndoctrinare”. Asta repetă și muzica heavy metal românească, o clonă lipsită de inspirație după originalul occidental. Satanism second-hand, dar la fel de nociv ca originalul. Ascultați hârșâitul visceral de vibrații de joasă frecvență (deloc original) al formației „Goodbye to Gravity”, care își lansa noul album în clubul „Colectiv” în seara declanșării incendiului din 30 octombrie, ca să vă convingeți: The Day We Die. Contemplați-i și posterul kitchos cu dragoni ieșiti dintr-un costum de extraterestru în flăcări, pe care mi-e silă să îl postez aici.

Priviți-i și logo-ul banal, cu craniul flancat lateral de două ”fulgere” (preluate din sigla celebrei formații ACDC), sugerând (printr-o parafrază iconică, pe care designerul logotipului mai mult ca sigur că o ignoră) și sursa de inspirație a formației, care nu e defel cea cerească.

Uneori, lucrurile pe care le spunem se împlinesc. Dacă invoci în mod prea repetat o stafie, s-ar putea ca aceasta să vină... măcar așa, de plictiseală sau din politețe, că nu-i frumos să te lași așteptat. Cum de nu înțeleg atâta lucru sărmanii sataniști (dintre care unii nici nu se consideră ca atare)? N-au și ei olecuță de logică?!” (Sursa aici; prefer să nu îi redau numele)

Bugetul.ro

Iubita lui Ilie Bolojan a apărut în public alături de premier. Evenimentul la care cei doi au participat împreună

Bugetul.ro

Primul om care se dezice de Călin Georgescu. Fostul consilier de stat neagă existența oricărei legături cu fostul candidat la alegerile prezidențiale

Furie

Primul val de furie a fost contra serviciilor de urgență. Au circulat informații conform cărora o primă ambulanță ar fi ajuns după 15 minute.

Oficial s-a clarificat că prima mașina a ajuns după 7 minute și că intervenția a fost îngreunată de dificultatea accesului. Robert Turcescu contestă anunțul oficial.

Apar câteva relatări ale martorilor oculari care acuză o stare de haos. Acestea par să fie opinii ale unor persoane în stare de șoc exagerate pe Facebook sau de către unele televiziuni. Vezi și explicațiile lui Vlad Mixich de aici.

Al doilea val de furie a fost legat de patronii clubului și a crescut pe măsură ce apăreau informații despre modul în care a pornit incendiul. Ne-am indignat cu toții văzând că nu a fost vorba de un accident greu previzibil, precum o priză defectă, ci de artificii care au fot aprinse lângă un burete ușor inflamabil.

„Sunt curioasă câți patroni de cluburi, baruri, restaurante și alte stabilimente au conștiință și au înțeles ca viața e cel mai de preț bun al tuturor” (Dana)

"Încep să am o silă față de patroni/boși/antreprenori precum cel din Colectiv, d-ăștia care, pe lângă toate mârșăviile, mai au și angajați la negru. Sclavi pe plantație. Sunt d-ăștia care la interviu, vezi dom`le, îți dau alternative: contract, sau la negru cu 2-300 de lei în plus. Cică pentru binele tău. O fac pentru ei.” (George)

"Am o mare curiozitate, i-a luat cineva la întrebări pe criminalii de patroni? Sau s-a dat consemn pe unitate, precum la piedone, sa fie salvați. ..? Atât printre victime cat și printre patroni sunt oameni din sistem. ..personal nu cred în „minuni „ se va da vina pe cei care au murit...s-au aflat în locul nepotrivit la timpul nepotrivit...precum la revoluție și mineriade!” (Nelu)

Apar și efecte colaterale. Andrei Sosa, patronul Expirat, anunță în mod ambiguu că ar putea închide clubul: „Eu îmi dau demisia./Expirat-ul din București se închide./De astăzi nu mai pot să-mi asum vieți. Sau poate pot. Om vedea.” Între timp se întețesc controalele în cluburi nu numai în București și în marile orașe din țară, dar și la Chișinău

Al treilea val de furie a venit când televiziunile au început să exploreze modul în care a fost posibilă autorizarea clubului și a concertului. Furia i-a vizat întâi de șpăgari. Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone” este vizat cu nume și prenume.

Discuția, însă, evoluează spre cauze mai abstracte. Nicușor Dan caută să atragă atenția asupra problemelor generalizate din zona de construcții.

Și, la modul mai general, este vorba de corupție:

„Da, corupția ucide. Oricât ar părea de neplauzibil, corupția produce victime pe bandă rulantă. Și nu doar corupția, ci toate maladiile care o fac posibilă. De pildă, numirile politice în funcții publice. Numiri care se fac în sediile de partid, de cele mai multe ori a unor oameni fără niciun fel de competență, cu responsabilitate directă în fața șefului politic și nu în fața statului român, așa cum ar fi normal.” (Politicscan)

Începe să circule un banner care spune: „Corupția ucide”:

Nici măcar Costi Rogozanu (Vox Publica, Critic Atac) nu neagă aceasta etichetă (deși atrage atenția asupra rolului antreprenorilor privați).

Dincolo de valurile principale, furia Internetului nu i-a ocolit nici pe habotnicii care vedeau în incendiu pedeapsa lui Dumnezeu.

„Până mai ieri, elucubraţiile acestor idioţi mi-au părut a fi cel mult nostime. Până acum, îi consideram micul grup ridicol al unora din cei mai proşti oameni pe care i-am întâlnit în viaţă. Până acum, mă bucuram că neofascismul clujean e reprezentat de atât de puţini oameni, pe care atât de puţini dintre noi (şi nu cu simpatie, dimpotrivă) îi citim.

Dar treaba asta schimbă lucrurile. [...], eşti, probabil, cea mai mizerabilă fiinţă umană pe care am cunoscut-o. Noua Dreaptă, eraţi deja (fără să vă acord prea multă atenţie, însă) un obiect al dezgustului şi dispreţului pentru mine şi mulţi alţii - de azi vă spun explicit că sunt duşmanul (nu doar inamicul: duşmanul) vostru şi al tuturor celor ca voi - pentru totdeauna.

Nu ştiu cum vă rabdă Dumnezeu.”

Reacțiile persoanelor religioase au venit cu întârziere. Comunicatul Patriarhului Daniel a fost trimis sâmbătă în jurul orei 11:00 dar nu a fost preluat de foarte multe surse și, oricum, nu conținea nicio ceartă duhovnicească pentru cei care au salutat moartea tinerilor. Rolul de a spăla imaginea Bisericii a revenit unor personaje mai puțin înalte dar mai prezente online, cum ar fi „Părintele Calistrat".

"Cine va putea vreodată să mângâie sufletul unei mame zdrobite de durerea morții fiului ei? Și Hristos a lăcrimat și l-a înviat pe Lazăr și pe fiul văduvei din Nain. Ce cuvinte să spui unui tată cu fiul mort în braţe? Eu personal cred că durerea nu are limite și doar Dumnezeu o poate stăvilii. Nu aş putea să arunc păreri nechibzuite incriminând în vreun fel pe unii sau alții. Tinerii au modul lor de a vedea viaţa și sensurile ei. Nu putem să acuzăm locaţiile, muzica, tinerii, sau curentele moderne, nu rezolvă problema, nu schimbă situația și tragedia. Este greu într-o epoca modernă a globalizării cu ideologii teribiliste să te impui forțat în faţa gândirii tinereşti și asupra genurilor sau gusturilor lor de distracție. Nefericitul eveniment este coșmarul momentului și trece odată cu alte evenimente ce vor mai zgudui societatea, dar cuvintele de consolare sau condoleanțe nu pot mângâia sau reda viaţa unor inimi tinere și calde ce vor dormi veșnic sub cruci reci de piatră în Cimitirele Bucureștiului.” (Părintele Calistrat)

Sprijin

În modelul clasic al lui Kubler-Ross, conform căruia am structurat până acum relatare,  tragedia este iminentă iar al treilea stadiu, negocierea, este destinat eșecului. Dar în dezastrul de la clubul Colectiv au existat multe lucruri de făcut.

A putut vedea un efort susținut de a dona sânge. Răspunzând, poate, apelului autorităților de a eșalona donarea, a apărut un grup Facebook în care donatorii s-au auto-organizat, oferind informații despre cum și unde se poate dona.

Alți utilizatori de Facebook au construit o listă modurilor in care puteti ajuta. (Politic Scan nu are cum să verifice veridicitatea listei. Efortul celor ce au construit-o este lăudabil dar îndemnăm pe cei care doresc să își adauge contribuția verifice înainte cu beneficiarii donațiilor.)

Ne-am obișnuit să spunem că societatea civilă se limitează la activitatea ONG-urilor. Dar definiția cea mai subtilă a societății civile este Societatea care auto-organizează, care se folosește de Stat, dar nu depinde întrutotul de el. Sub această definiție, solidaritatea cetățenilor a fost cel mai frumos exemplu de societate civilă pe care l-am văzut în multă vreme. Poate chiar în 26 de ani.

Tristețe

Cine poate să ajute, ajută. Cine nu, se lasă pătruns de dimensiunea tragediei.  De la președintele Comisie Europene până la românul de rând, curg mesajele de condoleanțe.

„Nu am cuvinte sa-mi exprim durerea fata de tragedia petrecuta asta noapte. E o tristețe fără margini, o durere cumplita pentru familiile victimelor. Ma rog la Bunul Dumnezeu sa le dea rudelor acestora puterea necesara sa treacă peste aceasta grea suferință! Dumnezeu sa-i odihnească în pace pe cei care au murit în urma acestei tragedii." (Adrian)

Acceptare

Nu suntem încă gata să acceptăm ce s-a întâmplat și să mergem mai departe. Dar doliul deja a început. Oficial, țara este în doliu național până astăzi inclusiv. Neoficial lumea aprinde lumânări în altare improvizate în București dar și în alte orașe. Duminică a avut loc un marș  al tăcerii  cu mii de oameni.

[embed]https://www.youtube.com/watch?v=6zW0juNM5Wc[/embed]

Internetul care nu se vede

Există o tendință de a crede că noi și prietenii noștri suntem reprezentativi pentru mediile sociale. Dar nu este adevărat. Dincolo de ce vedem noi există o lume care merge înainte. Ca să îmi amintesc de acest fapt mențin un al doilea cont de Facebook în care m-am împrietenit cu oameni cu totul necunoscuți, singurul criteriu de selecție fiind să nu fie interesați de politică. Am intrat pe acest al doilea cont și am găsit câteva mesaje de tristețe dar, una peste alta, viața merge înainte. Pentru cei care nu dezbat în fiecare zi soarta societății și care nu stau lipiți de televiziunile de știri, duminica de 31 octombrie a fost în bună măsură o zi ca oricare alta.

Dar, în continuare, furie

Nu putem să aducem morții înapoi, dar putem să insistăm ca cei vinovați să fie aduși în față justiției și să căutăm să schimbăm comportamentul statului astfel încât asemenea lucruri să nu se mai întâmple.

Da, patronii sunt responsabili și vor fi pedepsiți. Dar oficialii statului român pe care NOI îi plătim, direct din buzunarul nostru, de ce nu au verificat dacă regulile sunt respectate? De ce e nevoie de astfel de tragedii pentru ca prim-ministrul României să ordone „controale la maximum"?

Toți ticăloșii ăștia, toți indivizii ăștia făr' de rușine și omenie se cred veșnici pe funcții. Oameni mai deștepți ca ei, mai onești, mai bine pregătiți, nu au loc în statul român din cauza acestor ticăloși. Ei sunt cei mai mari dușmani ai noștri, ei ne-au pus în genunchi pe toți, pe mine, pe tine, pe prietenii noștri, pe oamenii noștri." (Vlad Mixich)

Teodor Tiță scrie un text care se numește chiar așa: Furia:

Senatorul ăsta și tot cercul lui de indivizi așteaptă să treacă furtuna. Și noi ne temem că o să treacă. Ne scufundăm pasivi în fatalismele noastre coborâte din balade. E un soi de nihilism românesc care se autoalimentează și ne încremenește.

Văd patroni de cluburi care anunță că renunță la afacere pentru că nu pot face față onest șpăgilor și caracatiței care suge bani și nu dă înapoi nimic. S-au speriat și au cedat frustrării. Vineri, caracatița a dat ceva înapoi: moarte. Ei nu mai vor să fie parte din jocul ăsta. E mult prea scump.

E o greșeală uriașă. Abandonează. Se răzbună pe sine pentru că nu cred că dreptatea există.  Deși am văzut zilele astea că lumina e posibilă.

Patronii, prietenii mei, necunoscuții sau cunoscuții de pe net sunt zilele astea sub imperiul unui singur sentiment care crește, crește, crește.

Nu este o furie națională. Este furia unei minorități. Dar nu odată o este suficientă o minoritate furioasă pentru a schimba agenda publică.