Două persoane rănite în incendiul din Clubul Colectiv vor fi transferate duminică la spitale din Marea Britanie și Ungaria cu două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române. Totodată, alți răniți care pot suporta transferul la clinici din străinătate vor fi transportați cu un avion al NATO.
”Există un program la nivelul NATO la care şi România contribuie. Am solicitat ieri (sâmbătă-n.r.) ca azi să ne pună la dispoziţie unul din aceste avioane. Probabil va veni la ora 19.00. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situaţii de Urgenţă vor să trimită răniţi, se va face mult mai repede", a declarat ministrul Apărării Mircea Duşa la B1 Tv.
Avionul NATO poate efectua deplasări într-un timp de două ori mai scrut decât avioanele pe care le are țara noastră în dotare.
Numărul celor care vor fi transferaţi nu este cunoscut pentru că deplasarea depinde de starea lor de sănătate.
16 pacienți din rândul victimelor de la clubul Colectiv vor pleca astăzi spre Marea Britanie, Norvegia și Finlanda, după ce o echipă de medici norvegieni și finlandezi a fost mobilizată de un român din diaspora.
Comentează