Miercuri când am luat în discuție confuzia care se poate crea în jurul protestului care urma să vină, am fost poate puțin prea optimist. Scriam atunci: „Manifestările de acest gen au o regulă nemiloasă: oamenii vin încercând să scandeze ce vor și pleacă scandând ce pot.”
Citește și Cine ne cheamă în stradă?
Viața a ales să nu îmi dea decât parțial dreptate: se pare că au existat cel puțin două direcții de manifestare.
Prolog și actul 1
Înaintea manifestațiilor, diverse părți cereau lucruri diferite. Am scris ieri de Felix Tătatu ale cărui cereri erau de „alegeri anticipate”. Mai la stânga, un manifest numit Viitorul are autor #Colectiv cere cheltuieli sociale sporite, impozit progresiv, scăderea cheltuielilor de siguranță națională și oprirea (supra)finanțării Catedralei Mântuirii Neamului.
Ceea ce lipsește în claritate, se compensează în hotărâre:
„Acum îmi iau bilet să zbor de la Londra! (…) vreau să mă alătur protestelor! Numai bine și multă baftă astăzi. (…) Acum am luat biletul, ajung mâine de dimineață. Nu pot sta departe!” (Andra Lucia Martinescu pe România Curată"
Deloc surprinzător, manifestația începe cu un ușor sentiment de confuzie.
„Nu știm ce vrem dar e fun. Sper că se iese la bere. E o aiureală. Lumea e descumpănită că și-au dat ăștia prea devreme demisiile și nu mai e rost de socializare și distracție."
Protestul principal pare un fel de recensământ al forțelor
În pofida pesimismului unora, manifestația se încinge. Ce se cere... este greu de explicat. Raportările de acolo includ de la „Anticipate” (care este și cererea PNL), până la „toate partidele - aceeași mizerie” (sloganul simbol al Uniți Salvăm). Dar cele mai multe sloganuri nu cer nimica specific. Citez:
„Nu mă cumperi cu două demisii”„Nu ne puteţi manipula”
„Rușine să va fie”
„Vrem dreptate, nu imunitate”
„Haideți cu noi”
„România”
Într-un fel, acesta nu mai este un protest, sau, în orice caz, nu un protest focalizat. Nu este cel mai rău lucru. Ideea că la o zi după demisia lui Ponta s-ar putea veni cu o serie de revendicări coerente a fost o utopie. Ieșind în stradă oamenii și-au arătat forța, provocând clasa politică dar și presa, ca participanți în dialogul public, să propună soluții față de nemulțumirea difuză sau, dimpotrivă, puncte de agregare a furiei.
Presupunând că există suflu protestatar pentru suficiente zile, această „strategie” ar putea chiar să funcționeze.
Protestul secundar pare o incitare
" width="320" height="240" /> Foto: Vlad UrsuleanSe pare, însă, că, din grupul principal, s-a desprins al doilea grup:
„Grupul care s-a desprins din Piața Universității și a plecat spre Piața Constituției e format din mulți ultrași. Acum scandează ”Jos Parlamentul”. La Universitate înțeleg că circulă un sedan negru cu megafoane din care răsună cântece naționaliste. I-a trimis Oprea ca să dezorienteze lumea? Punem de-o dictatură de toată frumusețea?” (Tudorina, Facebook)
Mai multe detalii dă jurnalistul Vlad Ursulean, de la Casa Jurnalistului:
„Protestul s-a rupt în două, câteva mii au rămas la Universitate și restul au plecat, nu știu de cine mânați, spre Parlament.Aici am găsit cine era în frunte - o brigadă de băieți bine făcuți, înconjurați de mai mulți copii care miros a aurolac. I-au cățărat pe gard și le spun ce să scandeze.
Se ceartă cu oamenii care îi întreabă care-i faza, îmbrâncesc lumea și când iese scandal încep să urle chestii gen „Am pus cruci la Universitate să nu facă moscheea.”
Nouă ne-au spus că sunt „din Ilfov”. A venit televiziunea să le ia interviu și au declarat că sunt „reprezentanți ai diasporei”. Apoi au început să urle „Mergem la Cotroceni!”, m-au împins din calea lor și au plecat cu un pâlc de oameni.
Forțele de ordine au dispărut. Mai mulți oameni mi-au spus că jandarmii i-au încurajat să fie „răi” în seara asta. Unii protestatari au sărit gardul Parlamentului și se plimbă bine-merci pe pajiștea aia, iar paznicii nu se mișcă de lângă clădire.
Se strigă „dizolvare” și „jos parlamentul”.”
Alte comentarii la această postare confirmă existența fenomenului.
Tot acest grup a strigat, din câte îmi dau seama: „Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”.
O asemenea poziție, fie ea spontană sau instigată, este profund antidemocratică. Poți să strigi „Jos Guvernul” cu referire la un cabinet particular, dar nu „Jos Executivul”. Poți să strigi „DNA, ce-ai făcut cu Roșia”, vorbind de un caz particular, dar nu „Jos Justiția”. Poți striga „Anticipate”, căutând înlocuirea unui Parlament particular, dar nu „Jos Parlamentul”.
Ce urmează?
Confuzia din 4 noiembrie nu pare să descurajeze. Mihail Bumbeș, Miliția Spirituală, vrea nici mai mult, nici mai puțin decât un nou contract social.
„Cred că e timpul pentru a pune în discuție Contractul social, zic. Ăla pe care nu l-a semnat nimeni niciodată, dar în numele căruia ni s-a promis bunăstare socială și siguranță pentru ca statul să dețină monopol asupra violenței. O treime din populația României trăiește în sărăcie și nici noi cu siguranța nu stăm prea bine. În situația de față, violența e un drept al cetățeanului și nu un moft infracțional. #solidarcolectiv #colectiv”
Există un risc care derivă din manifestațiile de miercuri, 4 noiembrie, anume acela să vedem o variantă românească a unor „revolte de stradă”. Nesupunerea civică pașnică este, în societățile democratice, acceptabilă și acceptată. Apologia violenței îndreptată contra statului iese din această zonă și permit politicienilor să ignore sau chiar să înăbușe manifestațiile.
Și această derivă ar fi cu atât mai tristă cu cât ea nu pare să aibă neapărat un mandat popular. Conform unor estimări, grupul de la Palatul Parlamentului era cam 1/6 din totalul manifestaților. Dacă în Piață a rămas un alt grup mai de stânga care se simte în acord cu ideea că „violența este un drept al cetățeanului” acest grup este probabil chiar mai mic.
Alte poziții sunt mai moderate.
„Oameni buni, nu putem striga acum toate sloganurile pe care nu le-am strigat 25 de ani. Avem energie bună, dar n-avem direcţie. Devine prea mult afect şi prea puţină intenţie. E vremea pentru reflecţie şi dezbatere organizate pentru a structura ceva. Trebuie articulat ceva mai coerent. Nu mai putem pierde vremea doar cu emoţii! Sunt bune, sunt intense, ne încarcă, dar trebuie să facem ceva cu ele. Nu ştiu dacă neapărat un partid, deşi în acest sistem numai asta ar funcţiona. Până ne dăm noi seama ce vrem cu adevărat, ei au negocieri. Cineva profita. În timp ce noi experimentăm, învăţăm, facem pasi civici împreună şi eliberăm emoţii ei se reorganizează. Share, please!” (Farid, Facebook)
Nu putem decât să sperăm că vocile non-violenței vor triumfa. Radicalismul politic este un drept al cetățeanului; violența fizică este o infracțiune de drept comun.
Închei tot cu cuvintele lui Ursulean:
”Avem un vid de autoritate atât la conducerea țării, cât și pe străzile blocate din centrul Bucureștiului. Când mișcarea de protest nu umple acel vid, se dă drumul la un free for all în care nimeni nu mai e sigur de nimic și singurele tactici care funcționează rămân smardoielile clasice ale partidelor”.
Comentează