Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comandantul-șef al trupelor ucrainene, detalii de pe linia frontului: rușii bombardează de 800 de ori pe zi

ssatipura.com
rusia ucraina

Valeriy Zaluzhny, comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, a recunoscut că forţele ruseşti "continuă să avanseze" în Donbas, dar a declarat că situaţia "intensă" este "complet controlată", transmite CNN.

"L-am informat pe omologul meu despre situaţia de pe linia frontului. Este intensă, dar pe deplin controlată", a declarat Zaluzhny după ce a discutat cu generalul Wayne Donald Eyre, şeful Statului Major al Apărării din Canada, informează News.ro.

Zaluzhny a adăugat că "inamicul continuă să avanseze de-a lungul întregii linii de front. În acelaşi timp, inamicul efectuează aproximativ 700-800 de bombardamente ale poziţiilor noastre în fiecare zi, folosind între 40 şi 60.000 de bucăţi de muniţie".

Această estimare este în concordanţă cu multe dintre cele făcute de analiştii occidentali cu privire la volumul de muniţie folosit de forţele ruse, după o relativă acalmie la începutul lunii iulie.

"Principalele eforturi ale inamicului se concentrează pe împingerea trupelor noastre înapoi din regiunea Doneţk. Cea mai intensă situaţie este acum pe axa Avdiivka-Pisky-Mariinka", a declarat Zaluzhny. Această axă este o porţiune de aproximativ 25 de kilometri la vest de Doneţk.

Potrivit CNN, forţele ruse au încercat să avanseze din nou din nordul Slovianskului, dar ofensiva lor nu a avut succes şi s-au retras, a anunţat armata ucraineană.

Bătălia a avut loc în apropiere de Mazanivka, la graniţa dintre regiunile Doneţk şi Harkov, o zonă în care au avut loc primele eforturi ruseşti de a pătrunde în urmă cu peste 40 de zile, potrivit Statului Major General.

Un alt asalt rusesc mai la est a eşuat, de asemenea, în ciuda sprijinului oferit de avioane de luptă, a adăugat acesta. "În apropiere de Ivano-Dariivka, cu sprijinul aviaţiei, inamicul a desfăşurat acţiuni de asalt nereuşite. Acesta a suferit pierderi şi s-a retras. Ucrainenii spun că obiectivele ruşilor rămân aceleaşi - ei sunt "concentraţi pe desfăşurarea unor acţiuni active de ofensivă şi asalt în direcţiile Kramatorsk, Bakhmut şi Avdiivka", a precizat Statul Major General.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.