Combinatul tulcean de alumină îşi va suspenda activitatea pentru un an şi jumătate, începând de luna viitoare, din cauza preţurilor crescute ale energiei şi gazului natural, din cei aproape 700 de angajaţi unitatea urmând să păstreze 259.
Preşedintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie, a declarat, pentru AGERPRES, că în momentul de faţă combinatul produce 11.000-12.000 de tone de alumină pentru combinatul Alro Slatina, în condiţiile în care producţia lunară în urmă cu un an era de circa 50.000 de tone.
"Alum SA a ajuns la cheltuieli pe care nu le poate susţine. Costul cu energia şi gazele înseamnă 500 de dolari pe tonă, în condiţiile în care acum pe piaţă alumina se găseşte la 515 dolari pe tonă, dacă e adusă la poartă. Dacă adăugăm preţul minereului de bauxită, cel al sodei, al mâinii de lucru, al echipamentelor şi beneficiilor angajaţilor, ajungem la 913 dolari pe tonă", a explicat liderul sindicatului din combinatul de alumină tulcean.
Andrian Darie a mai spus că în perioada aceasta se întocmeşte lista cu persoanele care vor fi disponibilizate, acestea urmând să primească cel puţin două salarii medii nete.
"Din cei 711 angajaţi, rămân 259 de salariaţi. (...) Ideea de bază este păstrarea unui nucleu care în eventualitatea unei reporniri să redeschidă fabrica şi să-i înveţe pe cei noi să facă lucrul acesta", a menţionat Darie.
Liderul sindicatului a adăugat că doreşte ca în perioada următoare să obţină drepturi suplimentare atât pentru membrii de sindicat care vor fi disponibilizaţi, cât şi pentru cei care vor rămâne în unitate.
"Pe 1 august, vor fi transmise notificările, apoi vor curge cele 20 de zile de preaviz. Iulie este lună de producţie, în august va fi calcinarea producţiei rămase pe instalaţie, iar la finele lunii, totul va fi pregătit pentru suspendarea procesului de producţie pentru un an şi jumătate", a afirmat liderul de sindicat.
Încă de la începutul anului, sindicaliştii din Alum SA au protestat la Tulcea şi în Bucureşti, nemulţumiţi din cauza creşterii preţurilor la energia electrică şi la gaze naturale care le ameninţa siguranţa locului de muncă.
Din luna martie, circa 200 din cei 780 de angajaţi ai combinatului de alumină din municipiul Tulcea nu s-au mai prezentat la locul muncă, decât la decizia angajatorului şi au început să primească doar 75% din salariu, măsură prevăzută de programul de reorganizare economică stabilit de conducerea Alro Slatina, în contextul în care unitatea din care face parte şi combinatul tulcean se confruntă cu probleme economice din cauza majorării tarifelor practicate la principalele utilităţi.
Combinatul de alumină din Tulcea îşi suspendă temporar activitatea
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
0

331
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
331

937
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
937

2.052
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.052

37
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
37

102
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
102

41
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
41

2.673
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.673

51
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
51

7
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
7

4.700
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
4.700

3.064
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
3.064

38
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
38
















Comentează